CNMR: Solicităm societății civile din Moldova să nu facă jocurile Moscovei

Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), o formaţiune importantă care reprezintă societatea civilă, sute de mii de profesori, zeci de mii de companii româneşti şi străine, sute de mii de membri de sindicat sau patronat, administraţia publică locală, întregul mediu universitar, asociaţii de tineri şi studenţi, urmărește cu atenție evenimentele care au loc zilele acestea în Republica Moldova.

"Republica Moldova trece printr-o perioadă internă grea atât din punct de vedere social, cât și politic, societatea fiind extrem de divizată. Prăpastia creată între cetățeni și factorii politici de decizie face ca implicarea societății civile să fie mai utilă ca oricând.

Astfel, solicităm societății civile din Republica Moldova să nu facă jocurile Moscovei sau ale oricărui partid politic, ci să sprijine cetățenii moldoveni și să ajute la facilitarea comunicării dintre aceștia și decidenţii politici.

Coaliția Națională pentru Modernizarea României consideră vitală asigurarea unei stabilități politice interne şi respectarea statalității Republicii Moldova, respectiv păstrarea si consolidarea granițelor.

În acest context, într-un mediu intern volatil, cu partide politice lipsite de încrederea cetăţenilor, cu instituţii aflate în proces de consolidare şi factori externi extrem de prezenţi şi interesaţi în crearea de instabilitate internă, societatea civilă, sub diversele forme de organizare, reprezintă SINGURUL factor de coagulare a încrederii cetăţenilor.

CNMR solicită societătii civile din Republica Moldova să nu se implice în susţinerea unor interese politice şi să continue să asigure un climat de încredere pentru cetăţeni şi o presiune constantă asupra decidenţilor pentru oferirea unei STABILITĂŢI", precizează CNMR în cadrul unui comunicat de presă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel