EXCLUSIV  CNDR. Daniela Tontsch, acuzații grave: Sunt informații calomnioase

Daniela Tontsch
Daniela Tontsch

Pe adresa redacției Dc News am primit o plângere de la Marius Ușurelu, fost secretat asistent CNDR, adresată președintei Consiliului Național al Dizabilității din România, Daniela Tontsch. Acesta acuză platforma socială făcută în mod special pentru Tontsch, ca să se sustragă bani și să profite de anumite privilegii. Totodată, Marius Ușurelu declară că a fost amenințat și obligat să-și dea demisia.   

Mai jos redăm o parte din acuzațiile lui Marius Ușurelu:

De 3 ani de zile încerc să o înțeleg pe Daniela Tontsch care a fost scopul ei la CNDR? de ce spun acest lucru pentru că de când a venit a distrus toată munca făcută în echipă, PLATFORMA SOCIALĂ făcută în mod special pentru ea, să poată primi bani, și să poată ajuta CNDR în realizarea obiectivelor privind DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI, din păcate această persoană nu a știut decât să se plimbe să mănânce să profite de PRIVILEGI și să se plângă mereu că nu are bani și că ea trebuie ajutată fără să se mai gândească și la alte persoane atât de lovite de soartă. Am fost amenințat de către mulți oameni din INSTITUȚIILE STATULUI și de către DANIELA TONTSCH că e mai bine să nu mai vorbesc (...) Și că e mai bine să îmi dau DEMISIA că incomodez mult oamenii prin prezența mea."

Contactată de Dc News, Daniela Tontsch și-a exprimat punctul de vedere referitor la aceste acuzații:

„Lui Marius Usurelu i s-a desfacut contractul de munca in urma reorganizarii Consiliului National al Dizabilitatii din Romania (CNDR). Daca doriti informatii suplimentare cu privire la domnia sa, tastati numele sau pe Google si verificati pe site-ul Judecatoriei Speta SINDHAND cu CNDR. Ceea ce afirma sunt informatii calomnioase si eronate. Nu si-a dat nicio demisie. Reorganizarea a fost facuta ca urmare a reducerii posturilor de la 22 la 8. CNDR este un ONG finantat de Ministerul Muncii, nu are fonduri proprii, prin urmare nu poate plati salarii. Platforma CNDR este construita si sustinuta de voluntari CNDR, nu beneficiaza de nicio finantare."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel