CNATDCU şi-a ales conducerea

Noul Consiliu Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi-a ales joi conducerea.

La invitaţia ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), numit prin ordinul de ministru nr. 4.106/10.06.2016, s-a întâlnit astăzi în prima şedinţă de lucru. Întâlnirea a avut ca obiectiv alegerea conducerii şi discuţii asupra regulamentului de organizare şi funcţionare a CNATDCU, precum şi asupra problemelor curente, se arată într-un comunicat al MENCŞ transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, preşedinte al CNATDCU a fost ales academicianul Viorel Barbu, iar vicepreşedinţi - Marius Andruh (Universitatea din Bucureşti), Mircea Dan Bob (Universitatea 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca) şi Dan Floricău (Universitatea Politehnica din Bucureşti).

Tot prin votul membrilor Consiliului General, Valentina Sandu-Dediu (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti) a fost desemnată secretar general. Ioan Aurel Pop, care a deţinut şefia CNATDCU, şi-a depus demisia din funcţie la sfârşitul lunii mai. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel