CNAIR a semnat contractul de supervizare pentru construcţia Variantei de Ocolire Timişoara Sud

Sursa: CNAIR
Sursa: CNAIR

Contractul privind supervizarea proiectării şi execuţiei Variantei de Ocolire Timişoara Sud a fost parafat cu Asocierea Ventra Project Management SRL - UTIBER Kozuti Beruhazo Kft, la o valoare de aproximativ 6,43 milioane de lei (fără TVA), a anunţat, joi, într-un comunicat, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit sursei citate, lungimea totală a Centurii Timişoara Sud este de 25,69 km, iar sursa de finanţare o reprezintă fondurile europene nerambursabile. Traseul se desfăşoară pe teritoriul administrativ al judeţului Timiş, pe raza municipiului Timişoara şi a localităţilor Sânmihaiu Român, Şag, Giroc, Moşniţa Nouă şi Ghiroda.

'Pe lângă beneficiile locale, Varianta de ocolire Timişoara Sud va avea ca rezultat fluidizarea traficului intern şi internaţional care intră în ţară prin zona Stamora Moraviţa, se desfăşoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara şi se îndreaptă către centrul ţării pe DN 6 sau pe viitoarea autostradă Arad - Timişoara - Lugoj', precizează CNAIR.

Varianta de ocolire Timişoara Sud este tronsonul care completează varianta de ocolire a Timişoarei între piciorul rampei sud al podului peste canalul Bega şi nodul rutier km 549+076 (pe DN6) de unde se desprinde Varianta de Nord existentă, închizând astfel, varianta de ocolire ce înconjoară întreg municipiul. Operatorul economic care va realiza proiectarea şi execuţia este Tirrena Scavi SpA, iar valoarea contractului este de 272,433 milioane de lei (fără TVA), echivalentul a 58 milioane de euro (fără TVA), având un cost/km de 2,25 milioane de euro, fără TVA, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel