CNA reacționează după ce jurnaliștii români au fost ținuți la distanță față de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adresat o scrisoare deschisă ambasadorului Austriei la Bucureşti, Adelheid Folie, în care dezaprobă modul în care jurnaliştii români au fost ţinuţi la distanţă, joi, de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, după votul negativ acordat ţării noastre pentru aderarea la spaţiul Schengen, în timp ce acesta acorda interviuri altor ziarişti.

 

"În calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi de for care veghează la respectarea dreptului la liberă exprimare, CNA îşi manifestă dezaprobarea faţă de modul în care jurnaliştii români au fost ţinuţi la distanţă, cu ajutorul bodyguarzilor, de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în contextul în care, în proximitate, acesta acorda interviuri altor jurnalişti. Imaginile pe care întreaga Europă le-a putut vedea ieri, 8 decembrie 2022, după votul negativ dat de Austria în cazul aderării României la spaţiul Schengen, surprind un gest prin care presa este catalogată ca fiind un pericol", se arată într-un comunicat de presă al CNA transmis, vineri.


Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului consideră că, "indiferent de cât de dificil este un moment politic, presa trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa celor care ocupă vremelnic funcţii publice".

"Îndepărtarea jurnaliştilor români este un gest care nu are nicio legătură cu valorile democratice, nefiind în concordanţă cu ceea ce înseamnă libertatea presei ca valoare fundamentală a Uniunii Europene. Totodată, CNA consideră că o astfel de atitudine încalcă dreptul la corecta informare a cetăţenilor români. Misiunea Consiliului Naţional al Audiovizualului este de a asigura un climat bazat pe liberă exprimare şi responsabilitate faţă de public în domeniul comunicării audiovizuale, iar cetăţenii români au dreptul de a fi informaţi şi nu ignoraţi. Membrii Consiliului îşi exprimă solidaritatea cu jurnaliştii acreditaţi la Bruxelles şi speră ca, fiind un caz fără precedent la un asemenea nivel european, să fie şi unul singular. Consiliul are convingerea că statul austriac, în ansamblul său, respinge astfel de comportamente şi respectă dreptul la corecta informare a cetăţenilor români", se evidenţiază în comunicatul citat de Agerpres. 

Boicot împotriva produselor şi firmelor din Austria, după votul pe Schengen. Chirieac: La Bruxelles sunt 3000 de companii de lobby, se poate face mai mult rău României / Elena Cristian: Nu avem cum!

Cine este vinovat pentru eşecul aderării la spaţiul Schengen? Este boicotul produselor şi firmelor austriece o soluţie? Despre aceste lucruri au vorbit analistul politic Bogdan Chirieac şi Elena Cristian, redactor şef DC BUSINESS, la doar o zi după ce Austria şi-a exercitat dreptul de veto pentru a împiedica România şi Bulgaria să intre în Schengen. 

Întrebat dacă partidele politice din coaliţia de guvernare din România ar putea intra într-o criză politică în acest final de an, în cazul în care nu vor găsi un vinovat pentru eşecul aderării la Schengen, Bogdan Chirieac spune că "putem sta liniştiţi, nu va fi nimeni vinovat. Aproape că nu e un eşec. S-a spus deja. Obiectivul strategic al României este admiterea în Schengen. Eu credeam că obiectivul strategic al României este ridicarea sistemului de educaţie şi sănătate la nivel occidental. Acela mi se părea un obiectiv strategic. Sau ridicarea infrastructurii de transport din România la 50% din nivelul occidental. Da? Acum suntem la 0%". 

"Dacă ne chinuim, în vreo cinci ani intrăm în Schengen. Acum, cine să îşi dea demisia? Pe logică, îl vedeţi pe Bogdan Aurescu, ministrul de externe, să îşi dea demisia? Altminteri, Bogdan Aurescu este un diplomat de primă mărime, e un negociator excelent. Problema dânsului este că a transformat ministerul de Externe într-un secretariat al Cotroceniului. Şi de la Cotroceni nu vine nicio idee de politică externă, aşa că secretariatul nu are idei. Aşteaptă să primească de la Cotroceni. 

Vinovaţi, dacă vreţi, sunt cei care au avut în obiectiv această intrare în Schengen. Dar nimeni nu va răspunde, pentru că principalul vinovat este Klaus Iohannis şi, fie vorba între noi, ar fi şi absurd ca preşedintele ţării să demisioneze din această cauză. Nicolae Ciucă nu a fost implicat, pentru că nu l-a lăsat Klaus Iohannis. Nu a fost dânsul pe la Consiliile Europene. Lucian Bode nu e demn să fie implicat, pentru că din punct de vedere al Poliţiei, treaba a fost făcută de sus până jos. Am văzut rapoartele Comisiei Europene, care au controlat Poliţia de Frontieră, au controlat vama, au spus că e totul perfect. Peste raportul Comisiei Europene a venit o comisie din Olanda. Ce să vezi, şi Comisia din Olanda a descoperit că e totul în regulă. Nu... 15 ani de absenţă a politicii externe româneşti îşi spun cuvântul.

Aici, şocul masiv pentru mine a fost că în spaţiul german preşedintele Iohannis nu are niciun impact. Nu mă aşteptam la asta. Ştiam de relaţia pe care o avea cu dna Merkel.Nu ştiam că acum la social-democratul Olaf Scholz nu are impact, că în Austria nici nu este lăsat să treacă prin faţă pe la Guvern...", a declarat Bogdan Chirieac la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel