CNA amână acordarea unor licențe pentru Realitatea TV Cluj și Realitatea Brașov

CNA a decis să amâne o decizie pentru acordarea unor licențe de comunicații prin cablu posturilor Realitatea TV Cluj și Realitatea Brașov, întrucât societatea are datorii la bugetul de stat și nu a putut face dovada reeșalonării, așa cum cere legislația.

În cazul Realitatea Media, societate aflată în insolvență, nu a fost prezentat planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic.

Potrivit reprezentanților postului, acesta plan se discută în instanță, iar săptămâna viitoare este un nou termen.

Astfel, membrii CNA au votat cu unanimitatea celor prezenți discutarea acestui subiect săptămâna viitoare, după ce instanța va lua o decizie.

"Vă rog să aveți în considerare că datoriile la care se face referire de atâta timp sunt înscrise conform tabelului creditorilor, iar ANAF-ul nu poate fi plătit cu prioritate. Toate aceste datorii la care se face referire, nu se poate face nicio eșalonare pentru că ar fi în detrimentul tuturor creditorilor. Această situație specială, că principiul pe care funcționează este al distribuției echitabile. Noi apreciem că înscrierea acestei creanțe în tabel presupune și echivalează cu eșalonarea plății. (...) Dacă domniile voastre spuneți că nu îndeplinim condițiile, retrageți azi o licență și mâine alta, eu voi fi în situația de a nu-mi mai continua activitatea", a spus Andrei Țâru, avocatul Realitatea Media, scrie Pagina de Media.

VEZI ȘI: Lavinia Șandru, înlocuită la emisiunea "Deschide lumea"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel