Clotilde Armand, atac josnic la adresa DCNews. Lașitate sau strategie de campanie

Clotilde Armand minte, fie ca să-și acopere lașitatea, fie ca parte a unei strategii electorale bazate pe evitarea confruntării față în față cu competitorii politici. 

Armand a fost invitată de două ori în studioul DCNews, în această săptămână, la dezbateri electorale cu alți candidați la primărie. Obișnuită a redacției, cu care colabora atât telefonic, pe subiecte politice de actualitate, cât și prin prezența la video-interviuri, doamna Armand a lansat un atac descalificant la adresa site-ului, ca justificare a absenței sale din platou. 


Dezbaterea, la care au participat Daniel Tudorache, Adriana Bahmuțeanu și Daniel Bucura, a avut loc vineri, la ora 12. În jurul orei 15, doamna Armand își anunță bula de Facebook: ”Mi-a trimis acum site-ul cu pricina o invitație să particip la o dezbatere cu primarul bolșevic de la Sectorul 1. Vreau să fie foarte clar: eu nu dau credit fabricii de fake news PSD plătită din banii publici”.  Fals. ”Acum” era cu cel puțin o zi înainte, ca să nu spunem că prima invitație îi fusese trimisă la începutul săptămânii. 


Ca fostă directoare a unei companii care își obținea majoritatea cifrei de afaceri din contracte cu statul, cum este firma care a dat consultanță în afacerea Bechtel, doamna Armand e normal să fie atentă la banii publici. Sigur, când ai în spate statul francez și faci uz de prestigiul acestuia, cum singură declară, banii se câștigă altfel.


Dar asta nu îi dă dreptul unui politician român să mintă, să pună în circulație fake news-uri, cum face doamna Armand când scrie pe Facebook că ”site-ul lui Bogdan Chirieac a primit prin încredințare directă, fără licitație, două contracte în valoare de 30.000 € de la primarul pesedist al Sectorului 5. În luna aprilie firma lui Bogdan Chirieac a primit 2.4 milioane lei de la Primăria Sectorului 4 și în luna iulie a mai primit 15.000 € tot de la Sectorul 5”. Totul este fals. Așa ceva nu s-a întâmplat.


Sperăm să nu se ascundă, așa cum face în cazul dezbaterilor electorale, invocând imunitatea parlamentară. Pentru aceste minciuni un cetățean fără imunitate răspunde în instanță.  Putem înțelege că nu are curaj să își înfrunte adversarii într-o dezbatere televizată și nu are proprietatea termenilor din limba română. Dar ”bolșevic” se potrivește mai degrabă strategiei doamnei Armand, care încearcă să discrediteze presa nealiniată USR, proferând minciuni în spațiul public. Sau, mai elegant spus, fake news.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel