Climat: Acord inedit între SUA și China, după negocieri secrete

China și SUA, primii doi emițători de gaze cu efect de seră, au făcut front comun împotriva pericolului schimbărilor climatice, prezentând un plan ambițios privind reducerea emisiilor de carbon, transmite New York Times.

Înțelegerea, anunțată de președinții Barack Obama și Xi Jinping în conferință comună de presă, include noi ținte privind reducerea emisiilor de carbon de către SUA și un angajament al chinezilor, primul de acest fel, de a opri creșterea emisiilor până în 2030.

Oficiali citați de cotidianul american spun că înțelegerea a fost negociată în culise în ultimele nouă luni și ar putea conduce la încheierea unui nou acord privind schimbările climatice la nivel global până în 2015.

Concluzia oamenilor de știință este clară: eforturile actuale sunt insuficiente pentru a limita creșterea temperaturii globale cu +2°C, obiectiv pe care și l-a fixat comunitatea internațională pentru a evita o dereglare catastrofală climatică, scrie Agerpres.

La sfârșitul anului 2015 la Paris, conferința anuală asupra climatului ar trebui să obțină un acord suficient de ambițios pentru a limita încălzirea cu 2°C, notează AFP.

Statele Unite și China reprezintă 45% din totalul emisiilor de CO2 ale planetei.

Aceste anunțuri au fost făcute în timp ce președintele american Barack Obama a fost primit miercuri la Beijing de omologul său chinez Xi Jinping, după ce cei doi lideri au participat în ajun la summitul de cooperare economică Asia-Pacific /APEC/.

Putin "s-a dat" la soția președintelui Chinei. Cenzorii, în alertă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel