Clar pentru copii - un nou proiect dedicat copiilor din Bucuresti

Crişan Andreescu / 08 feb 2020 / 14:00 Salveaza PDF Comentarii
Gabriela Firea: Sprijinul financiar se va acorda o singura dată
Gabriela Firea: Sprijinul financiar se va acorda o singura dată

Clar pentru copii - cel mai nou proiect dedicat copiilor din Bucuresti, proiect prin care  Primăria Capitalei va deconta contravaloarea unei perechi de ochelari pentru copii, în limita a 500 de lei.

Primarul General, Gabriela Firea, a avut o sedinta de lucru cu directorii Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale pentru a stabili detaliile noului proiect initiat de Primaria Capitalei, prin ASSMB, destinat copiilor bucureşteni – „CLAR pentru COPII" -, care are ca scop ameliorarea sau remedierea problemelor oftalmologice. Acesta va fi supus dezbaterii Consiliului General in sedinta ordinara din luna februarie.

"Beneficiarii proiectului vor fi copiii din Municipiul Bucureşti, cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani, care au o recomandare în acest sens de la medicul specialist.

Pe lângă marile proiecte iniţiate în mandatul meu, am demarat, încă din primii ani, o categorie aparte de investiții: investițiile în oameni, mai ales cei aflați în situații speciale.

Continuăm aceste programe, în ciuda dificultăților financiare pe care le avem, şi venim cu un nou proiect cu impact asupra calităţii vieţii şi asupra sănătăţii copiilor din Capitală - CLAR pentru COPII -, decontând contravaloarea unei perechi de ochelari, în limita a 500 de lei", a declarat Gabriela Firea.

Acest program se va alătura celorlalte proiecte de succes ale Primăriei Capitalei, cu o rată mare de accesare, extrem de utile pentru oameni, cum sunt: plățile lunare pentru copiii și adulții cu dizabilități, gravide, copii nou-născuți, fertilizare in vitro, tineri căsătoriți, familii monoparentale, chiria pentru victimele violenței domestice, consultații stomatologice pentru copii etc.

Sprijinul financiar se va acorda o singura dată şi va reprezenta contravaloarea unei perechi de ochelari. În cazul în care valoarea ochelarilor achiziţionaţi, dovedită prin documente justificative, este mai mica de 500 de lei, ASSMB va deconta exclusiv suma respectivă. Dacă valoarea depăşeşte 500 de lei, se va deconta suma maximă de 500 de lei.

Criterii de eligibilitate:

- Domiciliul stabil sau viză de reședință în Municipiul București, obținută cu cel putin 6 luni înainte de depunerea cererii, pentru beneficiari minori având vârsta peste 14 ani, iar în cazul beneficiarilor minori care nu au împlinit vârsta de 14 ani, reprezentantul legal trebuie să aibă domiciliul stabil sau viză de resedinţă în Municipiul Bucureşti cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii;

- Recomandare medicală de la medicul specialist/primar.

Proiectul se va derula în perioada 2020-2021 şi se va adresa unui număr total de 4000 de beneficiari, astfel: 2000 de beneficiari în anul 2020 şi 2000 de beneficiari în anul 2021.

Bugetul multianual al proiectului este de 2.013.300 lei.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27