CJ Maramureș solicită aproape 300 de milioane de lei pentru reparaţia mai multor tronsoane de drumuri judeţene

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a precizat, joi, într-o şedinţă extraordinară, că a semnat două solicitări de finanţare care vizează îmbunătăţirea stării tehnice a drumurilor judeţene, în valoare de 300 de milioane lei.

Finanţarea formată din două componente - "Reabilitare drumuri şi sectoare de drumuri judeţene în judeţul Maramureş", respectiv "Covoare asfaltice pe reţeaua de drumuri judeţene, în judeţul Maramureş" - a fost adresată Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

"Obiectivul principal al acestui consiliu judeţean a fost, încă de la începutul mandatului, acela de a reabilita reţeaua de drumuri judeţene (...), dat fiind faptul că, în 27 de ani, s-au reabilitat doar 56 de km de drum. Avem şase tronsoane de drum judeţean care intră în reabilitare, unele intră în şantier luna viitoare, altele în două luni, însă în acest an se va începe execuţia la toate cele şase tronsoane şi, în maximum doi ani, trebuie să fie finalizate. Şi am început să gândim noile proiecte pe viitoarele scheme de finanţare apărute pentru administraţiile locale, în special pe Fondul de Dezvoltare şi Investiţii aprobat prin Ordonanţa 114. Am aprobat indicatori tehnico-economici în şedinţa trecută, iar acum putem depune cererile de finanţare către Comisia de Prognoză pentru noile tronsoane de drum, unele propuse pentru reabilitare, altele pentru covoare asfaltice", a spus Gabriel Zetea.

El a mai subliniat că valoarea lucrărilor care au fost propuse spre finanţare a fost evaluată la aproape 300 de milioane lei.

"Astfel, proiectul de covoare asfaltice pe reţeaua de drumuri judeţene (...) înseamnă o investiţie de 85 de milioane de lei plus TVA, rezultând un total de 102 milioane de lei, în trei etape: în anul 2019 solicităm un necesar de 42 de milioane de lei, în anul 2020, în etapa a două cerem 25 de milioane de lei, iar în ultima etapă, în anul 2021, suma necesară este de 34 de milioane de lei. În ceea ce priveşte reabilitări pe drumuri judeţene, sunt patru tronsoane de drum judeţean, două în sudul judeţului şi două în nordul judeţului, deoarece încercăm să menţinem un echilibru în Maramureşul istoric şi zona de sud, necesarul de finanţare fiind de 200 de milioane de lei", a arătat Gabriel Zetea.

Conform documentaţiei tehnice prima solicitare de finanţare "Reabilitare drumuri şi sectoare de drumuri judeţene în judeţul Maramureş" cuprinde drumurile şi sectoarele de drumuri judeţene amplasate astfel: DJ 188 Vişeul de Jos (int. DN 18) - Bocicoel - Bogdan Vodă (DJ 186) în lungime de 10,880 km (zona de nord-est a judeţului, între râurile Vişeu şi Iza); DJ 186 sector Vadu Izei (DN 18) - Onceşti - Năneşti - Bârsana (DJ 185) în lungime de 13,347 km (zona de nord a judeţului de-a lungul râului Iza); DJ 182B  sector Baia Mare (int. strada Europa) - Satu Nou de Jos - Cătălina - Săcălăşeni - Coaş (DJ 182C) în lungime de 11,360 km (zona centrală a judeţului zona sudică a municipiul Baia Mare), şi DJ 108A sector limită Judeţ Sălaj - Ţicău - Ulmeni - Tohat - Gârdani (int. DJ 108D) în lungime de 15,400 km (zona sud-estică a judeţului, de-a lungul râului Someş).

Proiectul propune îmbunătăţirea stării tehnice a drumurilor judeţene propuse şi limitarea efectelor care conduc la avansarea degradării structurii rutiere şi la deteriorarea condiţiilor de mediu.

Cea de-a doua solicitare de finanţare este din categoria "Covoare asfaltice pe reţeaua de drumuri judeţene, în judeţul Maramureş", iar obiectivul proiectului prevede realizarea de covoare asflatice pe reţeaua de drumuri judeţene în următoarele localităţi: Oarţa de Jos, Bicaz, Lăpuş, Băiuţ, Şişeşti, Săcălăşeni, Suciu de Sus, Tg. Lăpuş, Strâmtura, Botiza, Şieu, Poienile Izei, Satulung, Mireşu Mare, Deseşti, Ocna Şugatag, Petrova, Bistra, Bocicoiu Mare, Ariniş, Asuaju de Sus, Fărcaşa, Bogdan Vodă, Ieud, Ulmeni, Băiţa de sub Codru, Valea Chioarului, Boiu Mare, Vima Mică, Coroieni, Cupşeni şi Baia Mare.

Judeţul Maramureş deţine peste 800 km de drumuri judeţene aflate în administrarea Societăţii Judeţene de Drumuri şi Poduri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel