EXCLUSIV  Ciuvică ridică semne de întrebare cheie cu privire la costurile mari ale deplasărilor lui Iohannis / video


Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Mugur Ciuvică a ridicat semne de întrebare cu privire la costurile ridicate ale deplasărilor lui Klaus Iohannis și a sugerat că e posibil să fi existat niște combinații dubioase. 

Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice, a vorbit despre costurile mari ale călătoriilor lui Klaus Iohannis și a ridicat semne de întrebare privind posibile combinații dubioase în ceea ce privește aceste deplasări. Potrivit acestuia, pentru zborurile spre Bruxelles, avioanele de același nivel sunt mult mai ieftine pe site-urile companiilor. 

„Două călătorii a avut cu avionul ăla de manelist american: în Asia (Japonia, Singapore) și în America de Sud. Fiecare a costat, doar avionul, 1.5 milioane de euro. Doar avionul... ăla uriaș, avionul de manelist american.

După aceea, a avut diverse alte avioane, diverse alte deplasări. 1.5 milioane e peste estimările pe care le-am văzut eu atunci în presă care spuneau că avionul ăla e pe la 1 milion. Iată că a fost 1 milion jumătate.

Ultimul, cu care a fost la Bruxelles, a fost la reducere, cumva. La Bruxelles a fost de foarte multe ori. O călătorie la Bruxelles era, doar avionul, peste 200.000 de euro.

Mie mi-a scris cineva - care bănuiesc că se pricepe, că e în zona de afaceri, și mi-a trimis și niște linkuri, dar nu am apucat să verific sumele - mi-a zis că pentru deplasările din Europa, de exemplu, avioanele de nivelul ăsta, cu care mergea Iohannis, sunt mult mai ieftine pe site-urile companiilor respective. Mi-a trimis acolo cu ora de zbor. Mi-a zis: „Ba, nu iese nici la asta!”

Deci, e posibil să fi fost și vreo combinație, adică să fi plătit la suprapreț pentru niște parandărături avioanele respective”, a spus Mugur Ciuvică

 

Bogdan Chirieac: Stați să consemnez asta!

„Hopa! Stați să consemnez asta! Deci, Mugur Ciuvică nu acuză, dar ridică semne de întrebare asupra unei afaceri de corupție”, a spus Bogdan Chirieac.

„Așa mi-au zis oameni... Antena 3 a dat astea, că ei au obținut aseară datele. Era în timpul emisiunii domnului Gâdea și la câteva minute după aia, mi-a trimis omul respectiv: „Uite, domne, linkurile cu agențiile... Costa mult mai puțin un avion din ăla până la Bruxelles”. A luat zborul de Bruxelles ca exemplu.

Aici s-ar putea să fie o problemă în plus, adică nu numai aroganță și nesimțire, ci și niște parandărături care s-au dat în formula asta. Nu știu. Să se ocupe statul de drept, dar rămâne treaba asta: vă alegeți președinții ca să-și bată după aia președinții joc de dumneavoastră și eu încerc tot timpul să vă salvez de președinții pe care dumneavoastră vreți să-i votați neapărat”, a spus Mugur Ciuvică la emisiunea „Miercurea Neagră”, de pe DC News și DC News TV.

Video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel