Mugur Ciuvică a spus care este singurul partid care are de câştigat din această criză politică.
“E un balamuc total în care nu există niciun învingător. Singurii care pot câştiga puţin-puţin din chestia asta, nu mult că nu pot nici ei că sunt extraordinar de limitaţi, sunt cei de la AUR. UDMR-ul e acolo, nici nu câştigă, nici nu pierde, ceilalţi sunt, toţi trei, penibili: şi USR-ul, şi PNL-ul, nu mai vorbesc de PSD care face tot felul de piruete, de o săptămână încoace.
În esenţă, în ultimele zile e o ciocnire de berbeci, se dau cap în cap Iohannis cu PNL-ul lui şi ce-o mai avea în jur, servicii, procurori, chestii din astea, cu neomarxiştii. Asta e bătaia clară, iar PSD-ul fac piruete între ei, sprijinindu-l evident pe Iohannis. Asta se întâmplă acum, o chestie care nu are nicio legătură cu cetăţeanul. Dacă pleacă Cîţu ce câştig eu? Ce o să se întâmple bine în România dacă pleacă Cîţu sau dacă rămâne USR-ul şi pleacă Cîţu? Nu are nicio miză pentru cetăţean”, a declarat Mugur Ciuvică la emisiunea Miercurea Neagră difuzată la DC News şi Gold FM.
VIDEO:
Premierul Florin Cîțu a spus miercuri că a trimis la Palatul Cotroceni demisiile miniștrilor USR PLUS pentru că „am vrut să-i scot eu din ridicol pe colegii de la USR, să nu aibă moțiune depusă împotriva propriilor oameni”.
„Am trimis acele decizii astăzi (joi- n.r.) la președinte pentru că am vrut să-i scot eu din ridicol pe colegii de la USR, să nu aibă moțiune depusă împotriva propriilor oameni. Nu se poate ca un palamentar să depună moțiune împotriva sa. Dragnea a făcut acest lucru, i-am scos eu din ridicol, am acceptat demisiile și astăzi vor să depună o moțiune, care este împotriva propriului guvern, dar cel puțin ei nu mai sunt în Guvern”, a declarat Florin Cîțu.
Acesta susține că PNL nu poate fi șantajat: „Când te aliezi cu inamicul, dușmanul, adversarul PNL numărul 1, PSD, și vrei să dai jos un guvern PNL, lucrurile se complică”. Premierul spune că există cale de rezolvare a conflictului în continuare: „Se pot retrage semnăturile celor de la USR de pe aceasă moțiune în care s-au aliat cu AUR și cu PSD”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu