Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că produsul intern brut (PIB) a crescut în 2022 cu 49 miliarde euro față de anul precedent, adică 4,9%, citând datele Comisiei Naționale de Prognoză.
'Am primit de la Comisia Naţională de Prognoză datele referitoare la Produsul Intern Brut, valoarea nominală a Produsului Intern Brut în anul 2022, iar creşterea acestuia este una semnificativă. Şi aici doresc să subliniez că, în comparaţie cu anul 2021, avem o creştere în valoare nominală a Produsului Intern Brut de aproximativ 50 de miliarde de euro, mai exact 49 de miliarde de euro. Este o creştere semnificativă. Uitându-mă pe cifre, creşterea din anul 2022 este egală cu valoarea Produsului Intern Brut în anul 2002. Deci, în condiţiile pe care le ştim cu toţii, în situaţiile de criză de care a trebuit să ne ocupăm împreună, s-a reuşit o performanţă guvernamentală prin care, de la o estimă de aproximativ 1.396 miliarde, dacă nu mă înşel domnule ministru, să realizăm 1.427 de miliarde. Practic, şi estima a fost depăşită cu aproximativ 8,5 miliarde de euro', a afirmat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.
El a susţinut că a existat o activitate susţinută la nivelul fiecărui minister, la nivelul economiei româneşti, menţionând în acest sens rolul prioritar al investiţiilor. 'Şi, iată, avem această creştere de 49 de miliarde de euro care ne asigură că avem posibilitatea să privim cu încredere către mediul antreprenorial din România, să îi acordăm tot ceea ce este necesar astfel încât să poată să se profileze cât mai bine în atât în ţară, cât şi pe piaţa europeană, pe piaţa externă', a adăugat prim-ministrul. Nicolae Ciucă a mai apreciat rolul pe care investiţiile străine le-au avut în economia românească anul trecut şi eficienţa absorbţiei fondurilor europene.
'Reiterez valoarea de 11,3 miliarde euro care au intrat în ţară din fondurile europene anul trecut, care, de asemenea, au avut o contribuţie substanţială la această creştere economică în anul 2022. Ceea ce doresc să subliniez este şi faptul că procentul creşterii reale a PIB-ului este de 4,9, ultima estimă (...), dacă nu mă înşel, era de 4,6%. Deci, iată, discutăm de o creştere în procente de 4,9', a completat el.
Potrivit premierului, pentru 2023 datele de la Comisia Naţională de Prognoză sunt, de asemenea, pozitive.
'Ţinând cont de contextul economic în care analiştii şi specialiştii din domeniu discută de o decelerare, de o scădere a creşterii economice şi, nu de puţine ori, s-a vorbit despre intrarea în recesiune în anul 2023, totuşi economia României are o prognoză favorabilă în care se estimează că vom avea o creştere de 2,8%', a indicat Ciucă.
El a subliniat că în continuare este nevoie de un ritm de absorbţie a fondurilor europene mai mare.
'Spuneam la sfârşitul anului că, pentru a asigura absorbţia celor 80 de miliarde, că atât au mai rămas, avem nevoie ca în fiecare an să absorbim minim 10 miliarde. Sunt convins că, aşa cum s-a lucrat la nivelul fiecărui coordonator de reforme, fiecărui ordonator de credite şi la nivelul fiecărui minister care a avut în responsabilitate absorbţia de fonduri europene, împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, vom reuşi să menţinem cel puţin nivelul pe care l-am realizat în anul 2002, asigurându-ne astfel că riscul de decomitere pentru absorbţia fondurilor europene se diminuează, dacă ar fi posibil către zero ar fi foarte bine. Cert este că, la sfârşitul anului 2022, procentul de absorbţie era de 73%, anul acesta este ultimul an în care putem să ne asigurăm că absorbim fondurile de coeziune din programul 2014 - 2020. Domnul ministru Boloş şi-a asumat că vom avea o absorbţie de minim 90%. Domnule ministru, dacă reuşim să trecem de acest prag ar fi cu adevărat o premieră pentru performanţa administrativă a ţării noastre în absorbţia fondurilor europene', a explicat prim-ministrul.
Nicolae Ciucă a evidenţiat importanţa dialogului cu mediul antreprenorial din ţară şi sprijinirea capitalului românesc.
'Am discutat cu membrii cabinetului responsabili de aceste linii de abordare şi sunt convins că vom găsi acele soluţii prin care cu adevărat capitalul românesc să poată să fie susţinut. Nu putem să vorbim de o dezvoltare economică fără un capital consolidat şi, desigur, să lucrăm împreună cu investitorii străini cu care putem să colaborăm, cu care putem să ne coordonăm şi de la care putem să învăţăm modul în care dezvoltăm afaceri de dimensiuni mai mari decât cele de până acum', a mai spus premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu