Accident cariera Jilţ Sud. Ciucă cere procurorilor să intervină: Toți cei care sunt vinovați să suporte consecințele legale

Premierul Nicolae Ciucă a solicitat tuturor instituțiilor statului să pună la dispoziția procurorilor toate documentele, astfel încât cei responsabili de moartea celor trei mineri de la cariera Jilț să fie pedepsiți.

”Am solicitat tuturor instituțiilor statului să pună la dispoziția organelor de cercetare penală tot ceea ce este necesar pentru ca toți cei care sunt vinovați să suporte consecințele legale.

Am cerut un amplu control privind măsurile luate pentru siguranța muncii. Raportul este la Guvern. De asemenea, am cerut ca toți cei care au încălcat aceste norme de securitate a muncii să fie demiși sau să își dea demisia.”, a spus Nicolae Ciucă, în ședința de Guvern de joi.

De asemenea, Premierul Nicolae Ciucă i-a solicitat ministrului Energiei, Virgil Popescu, ”ca toate contractele de la CE Oltenia să fie verificate”.

„Principala cauză a fost că cele două echipe de reparații au fost îmbarcate într-un mijloc de transport marfă, care nu putea transporta persoane, împreună cu ehipamentele. Acesta s-a răsturnat pe un drum foarte accidentat, principala cauză fiind tocmai folosirea unui autovehicul de transport marfă, fără nicio protecție pentru persoane. Am dispus extinderea controlului la toate achizițiile de la CE Oltenia. Drumurile ar trebui făcute în mod profesionist”, a declarat Virgil Popescu. Acesta a mai zis că gradul de uzură al mașinilor și durata de funcționare a acestora este de peste 40 de ani.

„Vă solicit ambilor miniștri ca în ședința de săptămâna viitoare să prezentați termenul în care împreună vă veți asigura de verificarea și implementarea măsurilor necesare în întreg Complexul Energetic Oltenia dar și în celelalte structuri în care trebuie să urmărim modul în care se îmbunătățesc condițiile de muncă și de securitate în muncă. Activitatea se va extinde în toate structurile de producere a energiei electrice din subordinea Ministerului Energiei. (…) Și veți pune la dispoziția organelor de cercetare penală toate datele”, a mai declarat premierul Nicolae Ciucă.

VEZI ȘI - Inspecția Muncii acuză CE Oltenia că ar fi șters urmele accidentului de la cariera Jilț. Budăi confirmă: Frapant pentru noi!

Consiliul de supraveghere din Consiliul Energetic Oltenia i-a demis miercuri din funcție pe directorul general Daniel Burlan și pe Marius Negru, un alt membru al directoratului Complexului Energetic Oltenia.

Cei doi au refuzat să demisioneze, luni, în urma cererii făcută de Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Săptămâna trecută, o tragedie a avut loc la cariera minieră Jilț-Sud, în urma căreia 3 mineri și-au pierdut viața și alții au fost răniți, după ce o mașină veche s-a prăbușit în interiorul carierei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel