Ciucă, decizie în cazul lui Cîțu în dosarul vaccinurilor. Liberalul demisionează

INQUAM
INQUAM

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a fost prezent în studioul Digi24 unde a vorbit despre soarta lui Florin Cîțu în cadrul partidului, după ce DNA a anunțat ancheta privind achiziția vaccinurilor Covid-19. 

Nicolae Ciucă a spus ce decizie va lua în cazul lui Florin Cîțu. 

„În momentul în care vom primi documentele de solicitare din partea DNA am obligativitatea, în calitate de președinte al Senatului, să convoc de îndată Biroul Permanent și în baza analizei și deciziei Biroului Permanent, documentele să fie înaintate către Comisia Juridică, comisie care va analiza documentele, va întocmi un raport, iar raportul va merge spre aprobare în plenul Senatului. În plenul Senatului vom proceda cum am procedat și până acum, acordând votul nostru pentru a lăsa justiția să își facă datoria.", a spus Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a spus ca toți senatorii liberali vor vota pentru.

„Eu îmi exprim convingerea că senatorii Partidului Național Liberal vor avea propria judecată și lua decizia în conformitate cu ceea ce au făcut și până acum. La nivelul partidului, de fiecare dată când au fost astfel de situații, am procedat exact cum am menționat mai devreme.”, a spus Nicolae Ciucă.

2. Inquam Pho... (citu-dna_21461600.jpg)

Sursa foto: Inquam Photos

Președintele PNL susține că acest scandal afectează imaginea partidului. 

„E o problemă pentru Partidul Național Liberal în sensul în care imaginea partidului în acest caz este afectată. Florin Cîțu a fost președintele partidului, a fost prim ministru, este membru al Partidului Național Liberal. Nu putem să spunem că nu s-a întâmplat nimic sau că nu se întâmplă nimic. În atare situație, eu consider că este absolut corect să lăsăm instituțiile statului, justiția, să-și deruleze procedurile și, în final, să vedem care este concluzia.”, a spus președintele PNL.

Acesta a fost întrebat dacă a vorbit cu Florin Cîțu. 

„Sigur că da. Am vorbit cu Florin Cîțu și a spus că, în situația de față, el își va da demisia din grupul senatorilor Partidului Național Liberal și va deveni senator neafiliat. Este o decizie corectă a unui membru de partid responsabil care, dincolo de propria-i persoană, are în vedere și imaginea partidului.”, a spus Nicolae Ciucă la Digi24. 

Întrebat dacă are încredere în Florin Cîțu, Nicolae Ciucă a spus că are încredere în justiția română. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel