Ciucă, anunț de ultimă oră / Măsurile susținute de PNL

Foto: Facebook Nicolae Ciucă
Foto: Facebook Nicolae Ciucă

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat luni, 4 septembrie, ce au decis liberalii după ședință.

„Subiectul care este de interes major pentru toată lumea este acela al angajării răspunderii guvernamentale pe măsurile de reducere a cheltuielilor și măsurile fiscale.

Am avut discuții la nivelul PNL și am prezentat cât se poate de clar care sunt elementele fundamentale pe care PNL le-a susținut și continuă să le susțină pentru angajarea acestei răspunderi.

Sunt trei elemente fundamentale: reducerea cheltuielilor bugetare, reducerea evaziunii fiscale și măsurile fiscale.

Partidul Național Liberal a susținut și continuă să susțină menținerea cotei unice de impozitare, va continua să suțină întreprinzătorii privați, mediul economic și tot ce înseamnă investiții în România prin menținerea cotei de impozitare la dividente la 8%.

De asemenea, Partidul Național Liberal susține menținerea actualei cote la TVA și susținem ca la întregii structuri guvernamentale să fie identificate acele măsuri prin care marele companii să plăteasca impozit pe profitul pe care îl realizează în țara noastră.

De asemenea, suținem ca la nivelul profesiilor liberale și a PFA-urilor să se impună un plafon pentru CASS. Complementar cu aceste măsuri am discutat cu toți cei care au cunoaștere în domeniul economic, în domeniul fiscal-bugetar. Dincolo de aceste măsuri avem nevoie de un alt pachet prin care să susținem măsuri de investiții, măsuri de creștere economică în țara noastră. Sunt trei linii pe care putem să le abordăm: facilități fiscale, facilități pentru utilități și ajutor de stat personalizat pentru investițiile care depășesc suma de 50.000.000 euro”, a spus Nicolae Ciucă.

Amintim că liderii PNL s-au întrunit luni, 4 septembrie, în cadrul Biroului Permanent Național (BPN) să voteze dacă susțin sau nu asumarea răspunderii guvernului Ciolacu pe măsurile fiscale.

În ciuda nemulțumirilor liberalilor, pentru asumare au votat aproximativ 50 de lideri, împotrivă au votat 4, iar alți 3 s-au abținut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel