Cîțu trage la răspundere Ministerul Sănătății în criza medicamentului pentru Covid-19 și a ventilatoarelor

Florin Cîțu / Foto: gov.ro, arhivă
Florin Cîțu / Foto: gov.ro, arhivă

Florin Cîțu a făcut noi declarații, vineri. Premierul trage la răspundere Ministerul Sănătății atât în cazul medicamentului pentru Covid-19, cât și în cazul solicitărilor făcute de spitale pentru a li se repartiza sau dona ventilatoare. 

"Se pare că a fost o licitație care a început în aprilie pentru Tocilizumab. Din aprilie și până acum o săptămână, această licitație a tot fost tergiversată. Deci, dintr-odată ne-am dat seama că nu avem acest medicament. 

Aș vrea să știu cine din Ministerul Sănătății a ținut și a tergiversat această achiziție pentru medicament atâtea luni de zile. Este foarte important ca aceste informații să fie prezentate public. Să știm cine este responsabil pentru acest lucru.", a spus Florin Cîțu, vineri, 8 octombrie. 

Ulterior, premierul Florin Cîțu a mai declarat că "tot din ancheta pentru pregătirea valului 4 mai am o informație care trebuie prezentată public și responsabilii să plătească pentru acest lucru."

"Au fost spitale care au făcut solicitări pentru a li se repartiza sau dona ventilatoare încă din luna august. Ministerul Sănătății avea un stoc de 40 de bucăți, primite prin donații, de la sfârșitul lunii decembrie 2020 din partea Germaniei. Totuși, Ministerul Sănătății nu a luat act de aceste solicitări ale spitalelor de boli infecțioase care tratează pacienți pozitiv-Covid-19 de 18 luni. Deci, au fost solicitări, aveam ventilatoare și cineva din Ministerul Sănătății nu a răspuns. Aș vrea să știu exact ce s-a întâmplat și cine nu a răspuns ar trebui să răspundă, chiar cu funcția.", a continuat Cîțu. 

Aprovizionarea spitalelor cu Tocilizumab. Ministerul Sănătății, precizări la finalul lunii septembrie 

Ministerul Sănătății a informat, pe 22 septembrie, care este situația aprovizionării spitalelor cu medicamentul Tocilizumabum (se utilizează în tratarea pacienților cu forme severe de COVID-19).

'Ministerul Sănătății a asigurat aprovizionarea spitalelor cu medicamentul Tocilizumabum prin 2 modalități:

- În perioada august 2020- iunie 2021- prin repartiție gratuită către spitale;

- Din data de 31 august 2021, conform Adresei nr. IM8033/31.08.2021-prin repartiția unei cote de doze pe care spitalele au putut să o achiziționeze direct de la producător (VEZI TABEL AICI).

“În perioada anterioară mandatului pe care l-am început eu, ca interimar, s-a luat decizia ca un stoc de 6.064 de flacoane de Tocilizumab să fie accesibile spitalelor care au avut în tratament pacienţi COVID-19 cu forme severe. Spitalele puteau cumpăra direct acest medicament de la producător. Până la data de 21 septembrie 20201, au fost achiziționate 4.323 flacoane din cele peste 6000. Este posibilă relocarea medicamentelor acolo unde este necesar”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

(Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel