Circulaţia pe Valea Oltului, în zona Călimăneşti, blocată toată noaptea

Circulaţia pe Valea Oltului, la kilometrul 200 al DN7, la marginea localităţii Călimăneşti, va rămâne blocată toată noaptea de marţi spre miercuri, în cursul acestei seri fiind permis accesul doar pe un singur fir şi doar pentru autovehiculele care sunt staţionate în acest moment în coloană, a declarat pentru Agerpres directorul Secţiei Drumuri Naţionale Vâlcea, Lăcrămioara State.

"Versantul este foarte dificil de stabilizat, noi lucrăm de mai bine de trei ore cu opt utilaje pentru degajarea carosabilului. În acest moment folosim proiectoare pentru a reuşi să degajăm cu totul măcar un singur fir de circulaţie. Avem opt utilaje şi sperăm ca în această seară să dăm drumul la circulaţie pe un sigur fir de sens, alternativ, dar numai pentru cei care se află staţionaţi în coloană", a afirmat reprezentantul Secţiei Drumuri Naţionale.

Aceasta a mai menţionat că deja la Veştem, în judeţul Sibiu, şi la Budeşti, în judeţul Vâlcea, au fost montate indicatoare privind rutele ocolitoare pentru conducătorii auto.

Marţi după-amiaza, la ieşirea din staţiunea vâlcea Călimăneşti-Căciulata, în apropierea viaductului Cârligu Mic, s-a produs o alunecare masivă de bolovani, blocând circulaţia pe Valea Oltului şi, potrivit IPJ Vâlcea, avariind uşor un autoturism care se afla în mers, nefiind înregistrate victime.

În prezent, cozile de autovehicule spre Sibiu şi spre Râmnicu Vâlcea s-au întins pe mai mult de 10 kilometri în ambele direcţii. 

Citește și: Trafic blocat pe DN 7 din cauza unor căderi de bolovani. Vezi tronsonul afectat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel