Circa 11.000 de bucureșteni au fost muşcaţi de câini anul acesta

caine
caine

Aproape 11.000 de persoane au fost muşcate de câini în Bucureşti de la începutul anului, circa 60% dintre acestea fiind victime ale patrupedelor comunitare, au declarat medici din cadrul Institutului de Boli Infecţioase "Prof.dr. Matei Balş" din Capitală.

"Lunar, la spital vin, în medie, 984 de oameni muşcaţi de câini", au precizat medicii.

Costurile îngrijirilor acordate celor muşcaţi variază între 130 şi 400 de lei pe pacient. În cazul agresiunilor comise de câini comunitari, toate costurile sunt suportate de unitatea medicală, ceea ce înseamnă cheltuieli de peste un milion de lei de an, scrie newsin.

Specialiştii le recomandă celor muşcaţi de animale, indiferent dacă acestea sunt sau nu comunitare, să se spele imediat cu apă şi săpun, pentru a scădea astfel cu până la 90% riscul de îmbolnăvire. Următorul pas este să se adreseze centrului anti-rabic, pentru tratament adecvat.

Medicii spun că vaccinarea antirabică este recomandată şi în cazul gravidelor muşcate de câni comunitari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel