€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Ciolacu, primele declarații după ce Iohannis a fost AMENDAT
Autor: Rodica Mitu

marcel-ciolacu_34208000 FOTO AGERPRES
 

Marcel Ciolacu (PSD) a reacționat, miercuri, după ce Klaus Iohannis a primit amendă 5.000 lei de la CNCD, pentru afirmaţiile referitoare la maghiari. 

„Președintele Iohannis are obligația de a-și cere public scuze și de a promite românilor că nu va mai încerca să-și țină partidul în viață cu teme nedemne pentru un președinte european.

Derapajul președintelui privind Ardealul a fost sancționat astăzi de CNCD. Un gest necesar, dar simbolic. Din păcate, răul pe care Iohannis l-a făcut prin discreditarea funcției prezidențiale rămâne imens.

Președintele ar fi trebuit să știe că, în Europa sec. XXI, nu mai poate veni cu asemenea petarde grosolane în spațiul public. A făcut România de râs în toate cancelariile europene! Prioritățile românilor sunt altele, domnule Iohannis! Și ar trebui să înțelegeți inclusiv acest lucru!”, a scris Marcel Ciolacu pe contul său de Facebook.

Amintim că PSD a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la declaraţiile lui Klaus Iohannis, în care acuză social-democraţii că, în complicitate cu Viktor Orban, au „vrut să dea Ardealul ungurilor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close