Ciolacu, după conferinţa lui Iohannis: Întrebările cheie la care preşedintele nu a răspuns

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, reacţionează după anunţurile făcute, în conferinţă de presă, de către Klaus Iohannis, cu privire la începerea noului an şcolar.

"Scenarii pentru copii, certitudini pentru pedofili!

Iohannis și Guvernul Său nu sunt în stare să le spună concret părinților cum vor învăța copiii lor în acest an școlar. Îi amețesc însă cu scenarii.

Puterea liberală nu are soluții clare pentru începerea școlii, iar dovezile sunt faptul că președintele a evitat răspunsul la întrebări-cheie:

- ce vor face părinții din zonele unde școala va fi online, puși în fața unei situații fără ieșire – serviciu sau stat acasă cu copilul;

- ce vor face copiiii și profesorii care nu au tablete pentru cursurile online sau cei din zonele rurale fără internet;

- ce fac școlile nepregătite pentru distanțare, numărul copiilor dintr-o clasă fiind de peste 30, iar împărțirea în două grupe imposibilă fiindcă n-au spațiu fizic și nici cadre didactice suficiente", afirmă Marcel Ciolacu.

Ciolacu: "Când vine vorba de pedofili, scenariile dispar și rămân doar certitudinile"

"În schimb, când vine vorba de pedofili, scenariile dispar și rămân doar certitudinile: pedepsele legiferate de Parlament sunt prea mari și imprescriptibilitatea, susține Ludovic Orban, nu ar trebui să opereze în cazul violatorilor și pedofililor.

Iar când este întrebat de ce Guvernul său nu e în stare să țină în frâu criminalitatea, Iohannis pune aceeași placă ruginită cu PSD. Nu! Guvernul PNL mafiot și corupt și-a dat mâna cu interlopii, în timp ce poliția face conferințe de presă cu mascații înarmați în spate.

Cum ar fi însă în scenariul în care guvernul liberal nu mai face doar scenarii, ci ia și decizii??!", transmite liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel