EXCLUSIV  Ciocan: SPUN ce urmează ca simplu polițist, pentru îmi doresc ca sfârșitul acestui an nenorocit să aducă liniște Ministerului de Interne!

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Reprezentantul Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, Christian Ciocan, a lăsat funcția deoparte și a vorbit despre situația Poliției Române din poziția de simplu membru de sindicat.

„Deși reprezint Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, acum vă transmit niște gânduri ca simplu membru de sindicat. Am văzut cum s-au derulat lucrurile în tot acest an, am văzut activitatea sindicală atât a Federației pe care o reprezint, cât și a celorlalte sindicate. Am văzut proteste mai ales în anumite momente cum ar fi bilanțul Ministerului de Interne sau chiar în ziua în care ministrul Marcel Vela a împlinit un an de la învestire”, a transmis Ciocan, EXCLUSIV pentru DC NEWS.

Nimic nu e o coincidență

„Nu consider aceste lucruri doar o coincidență, ca simplu membru de sindicat, și de aceea anticip niște lucruri și mi-aș dori niște lucruri. Anticip că aceste coincidențe nu se vor opri, că vor fi noi revendicări cărora ministrul de Interne trebuie să le facă față, deși aceste revendicări se referă la situații care trenează de ani și ani.

Mi-aș mai dori, ca simplu membru de sindicat, ca cei care fac revendicări pentru unii polițiști, că aceștia se împart în mai multe categorii, să se bată în egală măsură și pentru ceilalți polițiști, nu numai pentru cei din poliția judiciară, având în vedere că în ultimii ani, mulți ani, toți acești lideri de sindicate s-au bătut doar pentru drepturile celor din Poliția Judiciară sau în cea mai mare parte”, a continuat reprezentantul FSDPR.

Polițiștii trebuie să fie egali între ei

„Cu toții suntem polițiști, iar liderilor de sindicate cu care vorbesc extrem de des le-am spus că vreau să solicite aceleași drepturi pentru toți polițiștii, nu numai pentru cei dintr-o anumită categorie, așa cum s-a întâmplat mai de fiecare dată pentru cei din Poliția Judiciară.

Polițiștii care stau în stradă sunt loviți, dincolo de pericol, de vânt, de ploaie, de soarele arzător, de noxe, de interacțiunea directă cu cetățeanul, iar polițiști fiind merită aceleași drepturi. Mai mult decât atât, ar fi o reparație morală ai acestor ultimi 30 de ani când polițiștii au fost împărțiți în diferite categorii, după cum spuneam mai devreme, și ca o deloc coincidență numai unii au beneficiat de cele mai multe drepturi. Nu este un subiect nou, dar acum îl exprim ca simplu polițist, fiindcă îmi doresc ca sfârșitul acestui an nenorocit cu pandemie să aducă liniște românilor și Ministerului de Interne”, a încheiat Christian Ciocan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel