EXCLUSIV  Ciocan e oripilat: E cea mai rușinoasă situație din istoria Poliției Române! Mergem până la capăt pentru a afla adevărul

Christian Ciocan FOTO AGERPRES
Christian Ciocan FOTO AGERPRES

Purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, Christian Ciocan, a vorbit despre situația de la Poliția Capitalei.

Ciocan ne-a transmis despre actuala situație din cadrul Poliției Capitalei, pe care o consideră „cea mai gravă și rușinoasă situație în care a fost vreodată Poliția Capitalei”.

Federația a solicitat să li se comunice care sunt performanțele Serviciului Omoruri, câte infracțiuni au fost înregistrate de la începutul anului, câte din acestea au fost cu autor cunoscut și câte au fost soluționate. Federația dorește să afle și care e situația județelor la nivel de țară.

Totul în contextul în care au apărut date potrivit cărora Serviciul Omoruri a lucrat cu clarvăzători, situația care potrivit lui Christian Ciocan este „halucinantă” și discreditează Poliția care are sute de ani de tradiție și care e în slujba cetățenilor.

Vor fi depuse adrese către instituțiile abilitate pentru aflarea adevărului

Ciocan a afirmat că Federația pe care o reprezintă e hotărâtă să meargă până la capăt în a afla adevărul și a anunțat, în exclusivitate pentru DC News, că vor fi depuse adrese către instituțiile statului.

„Mâine dimineață (n.r. luni, 21 septembrie 2020), conform celor declarate vineri, din onoare pentru Poliția Română și din respect pentru România și pentru români, vom înainta adrese sub semnătura preşedintelui Federaţiei colonel Ionel Babuş către șeful Poliției Române chestorul Eduard Mirițescu, către șeful Poliției Capitalei comisarul șef Berechet, către șeful Direcției Generale Anticorupție, către șeful Direcției Generale Informații și Protecție Internă, către șeful DNA și șeful DIICOT, structuri cărora le confirmăm susținerea Federației pentru aflarea adevărului.

Dincolo de a fi cea mai gravă și cea mai rușinoasă faptă în care a fost vreodată Poliția Capitalei, nu am auzit niciodată ca un serviciu aflat în slujba comunității să lucreze cu clarvăzători. Asemenea lucruri sunt halucinante. Noi în școală învățăm procedura și cum să aplicăm legea, nu cum să apelăm la alți factori precum chemarea clarvăzătorilor pentru a găsi autorii de infracțiuni de omor. Suntem oripilați ca Federație pentru că știm că s-au întâmplat aceste lucruri și suntem consternați să auzim că polițiști din cadrul acestor structuri au ridicat imagini video cu legitimația, fără să existe niciun fel de justificare, imagini pe care apoi le-au dat în mass-media. Se răstoarnă tot sistemul de valori al Poliției Române. Aceste lucruri sunt semnalate de presă. Iar noi cerem să se facă lumină”, ne-a declarat Christian Ciocan.

„Cerem ca mass-media să rămână alături de noi în acest demers. Noi, în calitate de Federație am oferit ajutor total presei căreia i-am transmis că vom merge până la capăt. Invităm presa să facă același lucru”, a mai precizat Ciocan care a subliniat că există „indivizi care folosesc diferite canale de comunicare inclusiv prin intermediul unor ziare sau rețele de socializare, care au opinie opusă față de noi și întreaga presă din România despre ceea ce se întâmplă”. „Trebuie clarificat ce legătură există între acei indivizi și aceste faptele extrem de grave” de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, a conchis Ciocan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel