Cine s-a dus la biserică în plină pandemie. Părintele Visarion Alexa: Am încremenit

Visarion Alexa / Foto Facebook
Visarion Alexa / Foto Facebook

Părintele Visarion Alexa a transmis un mesaj extrem de important în lupta cu noul coronavirus, pornind de la o întâmplare care a avut loc recent. 

„În fiecare miercuri și vineri la noi la biserică e zi de spovedit. Mă așez în fața icoanei Panthanassa, cu mască și cu dezinfectantul la-ndemână și, ore în șir se perindă prin scaunul spovedaniei, diferiți oameni cu felurite probleme care caută spovedania, eliberarea mântuitoare de păcate.

La un moment dat, în scaunul spovedaniei s-a așezat o tânără bucuroasă că a reușit să ajungă. Pare un om distins, sigur avocat, zic eu... M-am bucurat și eu că și-a făcut curaj să vină în biserică, însă doar pentru puțin timp... așteptase în curtea bisericii aproape doua ore alături de ceilalți. După câteva minute de dialog, aud că are un disconfort nazal. O-ntreb, firesc, de ce plânge. Îmi răspunde că nu plânge, ci că este puțin răcită și că nu are gust și miros, dar că este sigură că nu are COVID, ci că are ea o sensibilitate... 

Am încremenit.

Apoi o întreb dacă a pățit ceva sau dacă era urgentă această întâlnire. Îmi spune că nu dar își dorește să vorbească cu cineva care să o asculte. Îi explic gravitatea situației, că e un gest de iresponsabilitate să iasă așa bolnavă pe stradă, că starețul Varlaam de la Partoș a murit pentru că probabil un iresponsabil s-a dus să-i vorbească. 

O rog să meargă acasă și să-și anunțe medicul și să revină după două săptămâni. Se conformează uimită și eu rămân pe gânduri...

Tocmai îmi vizitasem părinții bătrâni și bolnavi. Trebuie să merg să-i ajut din când în când.  

Apoi îmi revin în minte starețul de Partoș, arhiepiscopul Pimen, părintele Vasile și mulți preoți care au murit în acest an fatidic.

Vă fac o rugăminte, aveti grijă de duhovnicii Dumneavoastră. Sunt foarte expuși și ei și familiile lor. 

În vremurile acestea, “o ușoară jenă în gât” pentru dumneavoastră, poate însemna moarte pentru un om drag...”, a transmis Visarion Alexa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel