Cine este cel mai periculos om al Europei. Merkel e terifiată!

Alexis-Tsipras
Alexis-Tsipras

Cel mai periculos om al Europei nu este vreun criminal în serie sau terorist, ci șeful alianței de stânga SYRIZA, din Grecia.

Alexis Tsipras este total împotriva măsurilor de austeritate, atât de susținute de Angela Merkel, și din această cauză cancelarul german și susținătorii austerității se tem de venirea lui la putere, în Grecia.

Dacă ar veni la conducere, în primul rând ar opri plata datoriilor și ar declara ilegitime pachetele de austeritate negociate cu atâta greutate, așa sună promisiunea lui Tsipras făcută electoratului grec. În plus, el a anunțat că va șterge o mare parte a datoriilor și va naționaliza băncile. Criticii săi îl acuză de populism de stânga. Din această cauză, Alexis Tsipras este pentru adepții austerității pur și simplu „cel mai periculos om al Europei”.

Faptul că Alexis Tsipras a venit marțea aceasta la Berlin, imediat după vizita făcută la Paris, poate fi privit ca o dovadă a noii sale încrederi de sine. La invitația partidului Die Linke [stânga], el vrea să pledeze pentru ideile sale în țara care s-a angajat ca niciun alt stat pentru politica de austeritate.

CDU a semnalat grăbit, în prealabil, că nu este interesată de o discuție cu noul star al stângii, în timp ce SPD era indecisă. Tsipras primește și așa destulă atenție. Imediat ce se apropie de camere în Reichstag, el afișează un zâmbet larg, care pare un pic prea larg pentru viața cotidiană, dar care arată dezarmant în poze.

Înainte de zborul său către Berlin, Tsipras a accentuat într-un interviu faptul că Merkel este, în prezent, „extrem de izolată în Europa” din cauza austerității pe care o susține. El i-a recomandat, în The New York Times, să se orienteze mai degrabă după modelul Obama și programele lui macroeconomice. Astfel pregătește Tsipras o renegociere a angajamentelor luate de Grecia printr-o amplă ofensivă media la nivel internațional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel