Cinci persoane suspectate că au sechestrat un cuplu - reţinute pentru lipsire de libertate

Cinci persoane suspectate că au sechestrat un cuplu au fost reţinute de poliţiştii din Argeş, urmând să fie prezentate duminică în faţa magistraţilor pentru propunerea unei măsuri preventive.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, cele cinci persoane din comuna Recea, patru bărbaţi şi o femeie, sunt bănuite de săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate.

"Cei în cauză, un bărbat de 41 de ani, o femeie de 55 de ani, împreună cu doi tineri de 23 şi 20 de ani, respectiv un minor de 17 ani, sunt bănuiţi că ar fi pătruns fără drept în locuinţa a două persoane aflate în relaţie de concubinaj, i-ar fi lipsit de libertate, transportat cu un autoturism la locuinţa unuia dintre ei, unde i-ar fi lovit", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa respectivă, unde au descoperit o armă cu aer comprimat, supusă autorizării.

Faţă de suspecţi a fost dispusă reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel