Chirieac, semnal de alarmă după tensiunile din SUA: Mi-e teamă că România va intra într-un scandal internaţional

Bogdan Chirieac a comentat scandalul momentului în Statele Unite, în preajma alegerilor prezidenţiale, în care se face referire şi la România, familia Biden fiind acuzată că o parte dintre banii de care beneficiază ar fi venit şi din România, pe diverse căi. 

"Vorbim despre o încrengătură vizavi de servicii secrete... dar totul, cel puţin la Bucureşti, a fost la nivel de zvon", a punctat analistul politic Bogdan Chirieac într-o intervenţie la Antena 3.

Întrebat dacă acest dosar ar avea legătură şi cu presupusa audiere de către FBI a Elenei Udrea, despre care s-a vorbit în trecut, Bogdan Chirieac a subliniat: "Acest lucru s-a vehiculat în presă, dar nu am avut niciun fel de dovadă în acest sens, şi nici doamna Udrea nu s-a pronunţat public în niciun fel. Mai ştim, însă, că, anul trecut, Rudolph Giuliani, cu o tabletă în mână, a spus: 'Am aici totul despre Biden şi România! Aceste lucruri vor ieşi la iveală'. Deci şi Rudolph Giuliani s-a pronunţat, cu subiect şi predicat, despre România.

Deci mi-e foarte teamă că România va intra într-un scandal internaţional în legătură, clar, cu campania electorală foarte murdară din Statele Unite din acest moment. Să menţionăm şi că preşedintele Iohannis nu este implicat în acest scandal. Este vorba despre o altă administraţie care a existat în România".

Citeşte şi: Şeful de cabinet al lui Trump, declaraţii incendiare: "Conexiunea românească" a banilor lui Biden

Avocatul lui Trump: Familia Biden FURA din România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel