Chirieac, despre dosarul AEP: Alegerile din 2009 și referendumul din 2012, sub semnul întrebării

Bogdan Bolojan / 16 noi 2016 / 12:07 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Bogdan Chirieac a comentat, la România TV, implicațiile dosarului penal care vizează Autoritatea Electorală Permanentă. Președinta instituției, Ana Maria Pătru, a fost reținută marți de DNA. Analistul politic spune că dacă va exista o concretizare a faptelor din dosar, rezultatul alegerilor din 2009 și de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu ar putea fi puse sub semnul întrebării. 

”Dacă se concretizează, dosarul de ieri ar putea pune sub semnul întrebării alegerile din 2009 și probabil referendumul din 2012. În 2014, rezultatul a fost atât de tranșant în favoarea președintelui Iohannis, încât nu văd ce ar fi putut să facă Autoritatea Electorală Permanentă. Dar, dacă ar fi așa, poate că lumea ar trebui să se aplece cu atenție pe softurile acelea. Înseamnă că efectiv se poate influența rezultatul alegerilor, de la AEP. Dacă nu, e un dosar de corupție, cinstit, curat, ca argintul strecurat, vorba aceea,” a spus Bogdan Chirieac la România Tv. 

Întrebat de moderatoarea România TV dacă dosarul ar putea ajunge și la Traian Băsescu, Chirieac a amintit că alegerile din 2009 au fost unele dintre cele mai controversate din Europa.

”În 2009, domnul Băsescu a condus cele mai controversate alegeri din Europa de după al Doilea Război Mondial, deși România nu era în război. Țara era în criză, dar economică, în niciun caz nu era socială, nu erau revolte pe stradă și știți foarte bine cum a fost rezultatul alegerilor. Un semn de întrebare s-a pus de atunci, când PSD și Mircea Geoană au cerut renumărarea voturilor și onorabila Curte Constituțională care era un apendice al domnului președinte Traian Băsescu a decis să renumere doar voturile anulate, ceea ce era absurd,” a răspuns Bogdan Chirieac.  

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26