Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

China și SUA, război comercial total. ”Faza pe motoare și avioane”

Războiul economic dintre SUA și China afectează și industria avioanelor, dar implică totodată și industria europeană.

Pilotul Cezar Osiceanu a analizat acest „război comercial” și efectele sale asupra industriei:

„Războiul economic tripartit, faza pe motoare și avioane! Nu mai este demult un secret ca războiul global se poartă între diverși parteneri, nu mereu aceiași, și cu orice mijloc aflat la îndemâna combatanților. Astăzi o să vedem acest război mondial în faza pe motoare de avion și evident pe avioane comerciale. China ultimilor ani a făcut eforturi uriașe de a intra pe piața exclusivistă a producătorilor de avioane comerciale. Întâi de toate au scăzut costurile cercetării ca să zicem așa!. Pentru că l-au păcălit pe președintele Franței François Mitterand, poreclit “Airbus the best sale agent “ să accepte construirea unei fabrici de asamblare în China pentru Airbus 320.

 

Airbus „made in China”

 

Ca atare, cu fabrica Airbus în curtea lor, chinezii au copiat și răscopiat avionul Airbus 320 până când au scos modelul “made in China”. Anul trecut firma chineză COMAC l-a dat la zbor și l-a testat pe C 919 și au început să îl ofere cui dorește sau cui i se impune (companiile de stat chineze) să îl cumpere. Avionul chinezesc este în selectul segment al avioanelor “single aisle” unde piața este dominată de Boeing 737 și Airbus 320 cu toate că performanțele chinezești sunt sub cele ale celor doi lideri.

Calcul chinezilor pentru piața lor internă este bazat pe cele 8.000 de avioane necesare acoperirii relative de moment din care avioane “single isle “ ar fi circa 5960. Cu alte cuvinte loc ar fi!

Când presiunile americane asupra Chinei au început, „dragonul” a încercat să momească din nou Airbusul și a oferit o dublare a capacității de producție a fabricii de la Tianjin, de la 3 Airbus 320 pe lună la 6 aparate. În plus a ofertat Airbus pentru o nouă fabrică de asamblare pentru modelul lung curier Airbus 350 XWB.

“Airbusul chinezesc” cum este poreclit C919, în varianta de bază are o capacitate de 168 de pasageri și o raza de acțiune de 4.075 km. Pentru el deja COMAC a strâns 815 comenzi de la 28 de companii, ceea ce indică o presiune constantă în special asupra americanilor de la Boeing.

Boeing a trebuit să accepte provocarea europenilor prin construcția liniei de asamblare Airbus în China și au deschis și ei la rândul lor o fabrică de asamblare în China la ZhouShan. Comenzile chinezilor pentru Boeing 737 MAX au însumat până la oprirea temporară a modelului, 185 de bucăți in timp ce Boeing 737, seriile 700-800-900, au însumat 865 de aparate.

Comenzile pentru Boeing au venit în majoritatea lor de la clienți neidentificați ceea ce a trezit suspiciunile americanilor.
 
Venirea lui Trump la întâlnirea cu președintele Xi Jinping a condus la măsuri dure din partea americanilor, una din ele fiind oprirea temporară a livrărilor de motoare CFM LEAP 1 C, produse de General Electric. Manevra lui Trump este genială pentru că aceste motoare echipează atât Airbus 320 cât, și Airbusul chinezesc în afara propriilor Boeing 737 MAX!
 
Așa încât cu două dintr-o lovitură, americanii au blocat uriașa piață chinezească și au lovit puternic și în concurentul Airbus, atât în China, cât și în Europa, dar mai ales în America.
 
 

Războiul motoarelor, un război total

 
 
 
Tot cu mantă, ca la biliard, americanii au dat în războiul motoarelor de avion o altă lovitura grupului Airbus. Pentru că puțini știu că motoarele Rolls Royce care echipează Airbus în paralel cu cele General Motorsport vor fi supuse Brexitului, ceea ce va conduce la scumpirea lor. În plus anul trecut englezii au anunțat un ritm de producție mai lent cu peste 8 motoare ceea ce înseamnă 4 avioane Airbus.
 
Dar lupta aceasta nu este totul în războiul total! World Trade Organizațional a decis la sesizarea USA că grupul Airbus a beneficiat de ajutor ilegal de stat. Așa că amenda încasată de Airbus a fost de doar 3,9 miliarde de USD din totalul de 7,5 miliarde acordate USA.
 
Așa că Trump a decis creșterea taxei de 10% aplicate avioanelor și pieselor de schimb Airbus din 2019 la 15% din 2020.
 
Nici europenii însă nu au stat cu mâinile în sân si au reclamat și ei la WTO pe Boeing în baza, culmea, a sesizării de către IRS - ANAF-ul american, pentru neplata a unor taxe de către Boeing.
 
Cazul se va judeca în curând și probabil că vor fi surprize!
 
Trump a acuzat deschis China de furt de tehnologie și patente americane iar chinezii au tăcut mâlc. COMAC cu rușii de la Iliusin ar trebui să lanseze un avion lung curier în cursul lui 2024, așa încât oferta lor pentru asamblarea Airbus 350 în China ar însemna din nou “împrumut” de tehnologie și altele asemenea”.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy