China cere Turciei să înceteze incursiunea militară în Siria

Administraţia Xi Jinping a cerut, marţi, Turciei să înceteze ofensiva militară din Siria şi să revină la "direcţia corectă", informează agenţia de presă Reuters şi cotidianul la Repubblica.

"Turcia trebuie să revină la direcţia corectă", a declarat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing. Turcia trebuie să respecte suveranitatea Siriei şi integritatea teritorială a acestei naţiuni, a insistat Geng Shuang, cerând Ankarei să oprească operaţiunile militare de pe teritoriul sirian.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut Turciei să înceteze rapid ofensiva militară antikurdă din Siria. Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a îndemnat Turcia să dea dovadă de reţinere în ofensiva militară lansată în nordul şi nord-estul Siriei.

Armata Turciei a lansat săptămâna trecută operaţiuni militare în nordul Siriei, de-a lungul frontierei comune, vizând grupuri insurgente kurde. Administraţia Recep Tayyip Erdogan vrea să creeze o "zonă de securitate" în nordul şi nord-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Turcia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel