CFR Infrastructură amendată de polițiștii rutieri

CFR
CFR

Societatea Căilor Ferate Române (CFR) Infrastructură, în calitate de administrator, a fost amendată cu peste 3.000 de lei.

CFR Infrastructură a fost amendată cu 3.000 de lei de Poliția Rutieră din Galați,  deoarece în urma lucrărilor făcute la o trecere cu cale ferată a fost pusă în pericol siguranța traficului rutier. Această sesizare a fost făcută printr-o postare pe o rețea de socializare de către Asociația Română fără Gropi.

Polițiștii din Galați au amendat administratorul căii ferate în urma unui control efectuat în zona respectivă. După sesizarea făcută de către Asociația Română fără Gropi,  ei au constat că trecerea la nivel cu calea ferată de pe Calea Prutului, din munincipiul Galați, relatează Agerpres.

Amenda emisă pentru administratorul CFR Infrastructură este de 3.045 lei.

[citeste si]

Polițiștii de la rutieră au sesizat nerespectarea art. 7 pct. 1 din Regulamentul de aplicare OUG 195/2002: "La intersecția unei căi ferate cu un drum public, administratorul căii ferate este obligat să asigure planeitatea trecerii la nivel, iar împreună cu administratorul drumului public, să stabilească,  să instalezze, cu acordul poliției rutiere, și să întrețină mijloacele de semnalizarenale acesteia, potrivit competențelor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel