Începând de luni, CFR oferă posibilitatea călătorilor care circulă cu cele mai recent modernizate vagoane de a se conecta gratuit la internet via Wi-Fi, în vagoanele marcate cu „Orange Wi-Fi".
„Soluţia tehnică are la bază Orange Business WI-FI şi acces de mare viteză pentru sute de dispozitive conectate simultan. Propunerea operatorului de telefonie mobilă de a derula proiectul pilot în parteneriat a fost acceptată cu deschidere, cu atât mai mult cu cât implementarea nu a necesitat alocare de resurse financiare din partea CFR Călători", precizează transportatorul, potrivit Adevărul.
Pasagerii au acces gratuit la internet pe toată durata călătoriei, asta doar dacă vor completa în prealabil un scurt chestionar.
„Dincolo de provocările pe care le întâmpinăm în activitatea noastră, încercăm ca printr-o politică de îmbunătăţire a serviciilor să satisfacem într-o măsură cât mai mare aşteptările pasagerilor. Suntem în contact cu oamenii şi considerăm că este important pentru clienţi să aibă acces la servicii diversificate, în pas cu evoluţia noilor tehnologii. Wi-Fi-ul în tren face parte din gama aşteptărilor pe care o parte dintre clienţii noştri ştim că le au. Acest proiect de test vine tocmai în întâmpinarea lor", a declarat directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News