CEZ vinde acțiunile MOL, după ce l-a salvat de OMV

Grupul ceh de utilităţi CEZ a anunţat vineri că va răscumpăra aproape toate obligaţiunile convertibile pe 2017 legate de acţiunile MOL în timp ce vinde majoritatea participaţiei de 7,5% pe care o deţine la compania ungară de petrol şi gaze, transmite Reuters.

CEZ a precizat că ar urma să obţină 141,4 miliarde de forinţi (490 de milioane de dolari) din vânzarea acţiunilor MOL către investitori. CEZ încheie astfel o relaţie ce datează din 2008, când a achiziţionat acţiuni pentru a ajuta MOL să lupte împotriva unei tentative de preluare din partea grupului austriac OMV. Grupul ceh va păstra o participaţie de 0,1% în MOL.

În 2014, CEZ a transformat acţiunile MOL în obligaţiuni convertibile.

Săptămâna aceasta, CEZ a lansat o ofertă pentru obligaţiuni în valoare de 470,2 milioane de euro şi vineri a anunţat că până la termenul limită a primit 463,1 milioane de euro din obligaţiuni.

Preţul final al operaţiunii, stabilit în urma unei proceduri de tip book building, a fost de 18.700 de forinţi pe acţiuni.

Vineri, acţiunile MOL au scăzut cu 1,9%, la 19.840 forinţi, în timp ce titlurile CEZ se menţineau la 439,90 coroane.

Finalizarea cu succes a operaţiunii ar urma să majoreze veniturile înainte de taxe pe 2017 cu 3,4 miliarde de coroane (133,7 milioane de dolari), susţine grupul ceh.

Săptămâna trecută, CEZ a anunţat că se aşteaptă la un profit net ajustat de 12 - 17 miliarde de coroane în 2017.

CEZ, MOL şi OMV au o prezenţă importantă pe piaţa din România. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel