Cerşetori din România, arestaţi în Franţa. Deghizate în femei musulmane, româncele făceau până la 500 de euro pe zi

Fotografie creată de Timur Weber, de la Pexels
Fotografie creată de Timur Weber, de la Pexels

O reţea de cerşetori din România a fost destructurată în Franţa de poliţie. Femeile, deghizate în musulmane, făceau până la 500 de euro pe zi. 

Brigada pentru Protecţia Familiei (BPF) din Aulnay-sous-Bois şi procurorii din Bobigny au destructurat o reţea de cerşetori din România, formată din femei şi copii, care opera în intersecţiile oraşelor de pe Sena şi în faţa unor moschei. 

10 persoane au fost duse la audieri, într-un dosar de "trafic organizat de carne vie", "grup criminal organizat" şi "deprivarea de îngrijire a unui minor". Liderii reţelei riscă până la 20 de ani de închisoare în Franţa. 

Conform Le Point, femeile şi copii ar fi fost duşi în zonele de cerşit cu vehicule şi erau lăsaţi acolo timp de 10 ore. De asemenea, se pare că femeile se deghizau în port musulman şi cerşeau, iar în perioada Ramadanului au făcut profituri chiar impresionante. Conform autorităţilor, se strângeau aproximativ 500 de euro pe zi. De altfel, poliţiştii au confiscat la percheziţii 62.000 euro cash, dar ofiţerii cred că suma totală adunată ar fi de 130.000 euro. 

Copii de 8 ani forţaţi să cerşească 

Înainte de percheziţii, liderii reţelei ar fi făcut 10 transferuri de câte 2000 de euro spre România, prin serviciul Western Union. Poliţia spune că aceştia au mai multe bunuri în România, inclusiv case. Deşi au recunoscut că banii provin din cerşit, se pare că liderii au spus şi că o parte di fonduri vin din alocaţii. Un lider al reţelei chiar a spus că banii din alocaţiile copiilor erau folosiţi pentru a plăti chiriile din Franţa. 

Copiii prinşi la cerşit au fost şi ei interogaţi. Aceştia au 8, 10 şi 12 ani şi spun că începeau programul de cerşit la 10 dimineaţa şi terminau abia la ora 18:00, deşi în unele zile erau lăsaţi la cerşit până la miezul nopţii în faţa moscheilor. Unul dintre minori a spus că ar fi preferat să meargă la şcoală, dar nu a fost lăsat de părinţii săi. 

Trei români, arestaţi în Franţa. Escrocau turişti la Turnul Eiffel

Cei trei au fost reţinuţi în suburbiile Aulnay-sous-Bois şi Drancy în urma unei anchete care a durat mai multe luni şi au fost plasaţi în arest preventiv.

De asemenea, poliţia a confiscat în cursul percheziţiilor peste 16.000 de euro bani lichizi, trei vehicule de lux, valute străine şi documente de transfer de bani.

Cele trei persoane arestate sunt bănuite că au înşelat turişti cu jocul alba-neagra, în zona Champs de mars de lângă Turnul Eiffel. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel