Cererea DNA în cazul deputatului Bejinariu, în plenul Camerei

Cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul 'Microsoft 2', urmează să fie dezbătută şi votată luni de plenul Camerei Deputaţilor.

Este pentru a doua oară când solicitarea DNA se află pe ordinea de zi a Camerei, săptămâna trecută şedinţa de plen fiind suspendată din lipsa cvorumului. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul lui Eugen Bejinariu, fiind înregistrate 11 voturi 'pentru', cinci 'împotrivă', două abţineri şi patru voturi anulate.

[citeste si]

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 - 2004, în legătură cu săvârşirea, pe vremea în care a deţinut funcţia ministerială, a infracţiunii de abuz în serviciu, în forma continuată, în dosarul 'Microsoft 2'. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy