Cererea de reaudiere a lui Dincă, înregistrată. Când va merge la DIICOT

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Cererea de reaudiere a lui Gheorghe Dincă a fost înregistrată și urmează să se prezinte la DIICOT.

Gheorghe Dincă a cerut să fie reaudiat, după ce și-a schimbat declarația, spunând că, de fapt, nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu. Acesta ar urma să se prezinte, joi, la DIICOT, potrivit unor surse judiciare Mediafax.

"Nu contează declarația"

"Ni s-a confirmat, din partea DIICOT, prin purtătorul de cuvânt, că aseară nu a ajuns această cerere, ci abia în cursul dimineţii şi că ea a fost deja înregistrată. Dincă nu va fi audiat astăzi. Pe surse judiciare, vă pot spune că această declaraţie a lui nu schimbă cu nimic datele problemei, nu există o răsturnare a rechizitoriului. După cum se ştie, întotdeauna un inculpat îşi poate schimba declaraţia de câte ori vrea. Nu asta contează, ci probatoriul împotriva lui. (...)

Probele contează cel mai mult, coroborate cu declaraţia lui, cu ceea ce s-a putut proba din declaraţiile pe care le-a dat până acum şi cu cea pe care o va da. Dacă probele conduc către infirmarea declaraţiei acestuia, el poate, mâine-poimâine, să spuncă şi că e înger pe Pământ şi că nu a avut nicio treabă, ci că demonii din casa groazei au săvârşit aceste omoruri", a declarat jurnalista Adina Anghelescu, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel