Cerere strămutare dosar 'Caracal'. Când și unde va fi judecată

Andrei Itu / 27 ian 2020 / 12:44 Salveaza PDF Comentarii

Cererea de strămutare a dosarului 'Caracal', depusă de avocatul familiei Alexandrei Măceşanu, se va judeca la Curtea de Apel Craiova, în luna februarie, potrivit reprezentanţilor Tribunalului Olt. 

Termenul pentru cererea de strămutare a dosarului de la Tribunalul Olt, instanţa unde a fost trimis rechizitoriul în vederea judecării pe fond a cauzei, este fixat pentru data de 18 februarie, la Curtea de Apel Craiova. Avocatul familiei Alexandrei Măceşanu a depus pe 23 februarie, la Tribunalul Olt, o solicitare de strămutare a dosarului 'Caracal', precum şi o cerere referitoare la mai multe excepţii ce ar urma să fie discutate în camera preliminară.

Precizările avocatului familiei Măceșanu

 

'Ne-am deplasat la Tribunalul Olt pentru a depune două cereri, una de strămutare a acestui dosar (...) şi o cerere de mai multe excepţii pe care le vom discuta în camera preliminară, să vedem când se va stabili şi unde competenţa instanţei de judecată. (...) În primul rând, am solicitat strămutarea acestei cauze, pentru ca acest complet de judecată să nu fie afectat de părtinire privind modalitatea justă în care ar trebui să se efectueze cercetarea judecătorească. Este de notorietate şi ştim cu toţii nivelul la care s-a conlucrat în acest judeţ, în care comisarul Alexe (Nicolae Alexe, şef adjunct al IPJ Olt în momentul dispariţiei Alexandrei Măceşanu - n.r.), fiind prieten cu lumea interlopă, ar putea să implice cumva judecătorii şi să avem suspiciuni rezonabile cu privire la imparţialitatea lor.'

'Referitor la excepţii, am sesizat, în baza dispoziţiilor art. 346 (din Codul de procedură penală - n.r.), nelegalitatea actului de sesizare a instanţei de judecată şi trimiterea cauzei în vederea completării acestui dosar la organul de urmărire penală', a spus avocatul. Tudoriţa Măceşanu, mama Alexandrei, şi-a exprimat neîncrederea şi a cerut 'să se afle adevărul', susţinând din nou că fiica ei ar fi fost traficată peste hotare şi nu ar fi decedată.

'Noi ne aşteptăm să se facă dreptate (...), să se afle adevărul. (...) Nu mai avem încredere în nimeni, prin ce a trecut copilul nostru şi de câte ori putea fi salvat, cum să mai ai încredere? (...) Am spus dintotdeauna şi susţin cu tărie că Alexandra este dusă peste hotare, este traficată, Alexandra nicidecum nu este moartă', a spus Todoriţa Măceşanu.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul întocmit de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din 'cazul Caracal', Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu.

Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol. Tribunalul Olt este şi instanţa care ar urma să judece pe fond dosarul cauzei, conform Agerpres.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24