Ceremonie inaugurare Trump. Anchetă privind posibile favoruri politice

Procurorii federali americani au deschis o anchetă privind donaţiile primite de comitetul inaugural al preşedintelui Trump.

Procurorii federali americani au trimis o citaţie Comitetului inaugural al preşedintelui Donald Trump în care solicită documente, în urma unor relatări din 2018 conform cărora anchetatorii verificau ipoteza ca donatorii să fi beneficiat de favoruri politice, au relatat media americane, citate marţi de dpa şi Reuters.

Tocmai am primit o citaţie pentru documente. Deşi încă analizăm citaţia, intenţia noastră este de a coopera cu anchetatorii, a declarat un purtător de cuvânt al comitetului. Cotidianele Wall Street Journal şi The New York Times au citat declaraţia unui avocat care lucrează pentru comitetul respectiv conform căreia a fost primită o citaţie în acest sens.

Citește și: SUA, intervenţie militară în Venezuela. Donald Trump, precizare

Oportunităţile foto, anchetate și ele


Biroul districtual Manhattan al Procuraturii federale au cerut toate documentele referitoare la donatorii comitetului, precum şi toate actele privind tichetele şi oportunităţile foto pre care donatorii le-au primit în schimbul contribuţiilor lor. De asemenea, în citaţie se solicită înregistrările donaţiilor făcute de cetăţeni străini sau în numele acestora, printre care orice comunicare cu privire la sau legată de posibilitatea unor donaţii făcute de cetăţeni străini, potrivit Wall Street Journal. Publicaţia a relatat în decembrie că procurorii federali au lansat o anchetă penală privind comitetul respectiv, care a strâns 107 milioane de dolari pentru ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump, în ianuarie 2017.

Ancheta doreşte să afle dacă unul din donatorii de top au dat bani pentru a avea acces la la administrația Trump, pentru concesii de ordin politic sau pentru a influența diferiți oficiali, faptă considerată a fi una de corupţie de către legislaţia federală din Statele Unite. Printre cei care au fost prezenţi la ceremonia de inaugurare contracost se numără şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul de la începutul lui 2017, Sorin Grindeanu. Aceştia au fost invitaţi de către Elliot Brody, vicepreședintele Comitetului prezidențial de inaugurare.

Citește și: Trump, la un pas de o decizie majoră: "Ascultați cu atenție discursul"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel