Ceremonia de învestire a lui Joe Biden. Chirieac: Asistăm la o instaurare de preşedinte în stare de asediu

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat modul în care autoritățile din SUA pregătesc învestirea lui Joe Biden, noul președinte SUA.

Ceremonia de învestire a lui Joe Biden va avea loc mâine. Dacă în anii trecuţi era un spectacol total pentru care se deplasau în capitala federală milioane de americani, anul acesta, însă, Washingtonul va arăta cu totul diferit. Metropola este împânzită acum de forţe de ordine. Autorităţile americane iau în calcul cele mai pesimiste scenarii. Astfel, mii de soldaţi din Garda Naţională patrulează permanent.

Potrivit unor surse citate de Antena 3, în ziua depunerii jurământului, Pentagonul a dispus mobilizarea a 750 de militari activi specializaţi în misiuni pirotehnice şi în contracararea riscurilor generate de arme chimice, biologice, nucleare şi radiologice. De asemenea, au fost detaşaţi membri ai echipelor medicale militare.

"Instaurare de preşedinte în stare de asediu"

"Lumea s-a schimbat când s-a pus sub semnul întrebării corectitudinea alegerile în SUA. Şi nu a fost pusă sub semnul întrebării de cine ştie cine, ci de însuşi preşedintele în funcţie. Atunci s-au schimbat lucrurile. Iar acum, în loc să vorbim de o sărbătoare a democraţiei - totuşi America este ţara la care toată lumea occidentală se uită sus - asistăm la o instaurare de preşedinte în stare de asediu, cu militari înarmaţi pe străzile din Washington şi avioane care patrulează deasupra capitalei lumii occidentale - că Washingtonul nu este doar capitala Americii, indiferent cât ar fi de nemulțumiți unii dintre europeni de această zicere.

Nu este deloc o instaurare care să ne bucure şi este, dacă vreţi, de aici încolo, treaba lui Joe Biden şi a Kamalei Hariss să împace nu doar America, ci toată lumea. Despre asta este vorba. Ei sunt modelul nostru. Atmosfera pe care o cunoaştem - că, doar, de-a lungul vremii, după Revoluţie, am tot văzut instaurări de președinți americani - era cu totul şi cu totul altă situație", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy