Centru de informare turistică în parcul Coloanei Infinitului din Târgu-Jiu

coloana-infinitului
coloana-infinitului

Primăria municipiului Târgu-Jiu prin Centrul municipal de cultură "Constantin Brâncuşi" are în plan construirea şi amenajarea unui centru de informare în zona parcului Coloanei Infinitului din oraş, propunerea urmând să fie supusă votului Consiliul Local.

Directorul Centrului municipal de cultură „Constantin Brâncuşi“, Ovidiu Popescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că imobilul va cuprinde un spaţiu expoziţional, un punct de informare turistică şi comercializare de suveniruri şi un spaţiu de relaxare pentru turişti, iar dacă proiectul va fi aprobat de consilierii locali construcţia va începe în 2012.

„În parcul de la Coloană se impune un spaţiu dedicat primirii turiştilor şi informării acestora. Am ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie ar fi să amenajăm noi acest spaţiu şi credem că cel mai bun amplasament ar fi pe strada de lângă Coloana Infinitului, de unde vom disloca un mal de pământ pentru a putea începe lucrările. Având în vedere că locul unde va fi centrul este mai jos decât nivelul parcului, nivelul superior al imobilului va ajunge la nivelul parcului sau chiar îl va depăşi puţin. O să studiem dimensiunile pe care le putem acorda centrului, va fi în proximitatea coloanei, foarte aproape de monument. Am discutat şi despre posibilitatea amenajării unor parcări pe o bandă pentru autocare“, a precizat Ovidiu Popescu.

El a menţionat că, dacă propunerea va trece de Consiliul Local, până la sfârşitul anului va fi organizat concursul de proiecte, iar apoi se vor identifica sursele de finanţare, care se vor axa în mare parte pe fonduri europene şi sponsorizări, încercându-se să se apeleze cât mai puţin la bugetul local.

Ovidiu Popescu a mai spus că valoarea exactă a construcţiei şi amenajării centrului nu se cunoaşte deocamdată, urmând să fie stabilită după finalizarea tuturor detaliilor proiectului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel