În primăvara anului 2015, Valeriu Barbu, un gălățean aflat de mai mulți ani la Roma, în Italia, la muncă, a pus bazele unei asociații care să păstreze tradiția și identitatea românească prin scris și lectură. Scânteia, menită să creeze un cenaclu literar, a prins contur prin efort și dăruire. Valeriu a fost mânat de un crez, acela că românii pot crea lucruri frumoase și durabile, dar mai ales pot să-și conserve identitatea și să lase ceva pentru generațiile viitoare.
Perseverent, scriitorul a pus în mișcare o lume, lumea Cenaclului de la Roma. După cum o spune chiar fondatorul, CdR este auto-finanțat, fără sponsori sau proiecte guvernamentale, neafiliat politic - o societate literară.” Timpul a trecut și iată că edițiile lunare ajung anul acesta la cifra 100, iar edițiile speciale, ajungând la un total de 150 de întâlniri literare.
„Pornisem de la gândul că generațiile care au emigrat se vor stinge, lăsând vlăstarele lor înrădăcinate departe de România. Aceste vlăstare vor simți un dor neînțeles și vor găsi aici o oază mărturisitoare obârșiei părinților lor și vor prețui cenaclul altfel decât noi cei care îl populăm acum. Astăzi, pentru românii emigrați, scrisul este între terapie și nevoia de păstrare a identității, fiindcă integrarea într-o țară străină presupune adesea și lepădarea unor elemente esențial identitare. Muncitori, badante (îngrijitoare), provenind în mare parte din regiunile Moldova și Ardeal, sunt cei care frecventează edițiile lunare ale cenaclului. Aici se scrie obsesiv despre distanțe, despre tărâmul pierdut, despre o România fabuloasă. La edițiile din fiecare lună se încearcă un spectacol al cuvântului și, de puțină vreme, am intrat în grațiile Federației Unitare Italiene a Scriitorilor FUIS, venind în mijlocul nostru și personalități literare italiene. Toamna se tipărește anuarul cenaclului.”
Valeriu Barbu
Fondator Cenaclul de la Roma
O fuziune creativă, o cuminecare, sensibil cuvânt care stă la însăși originea cuvântului comunicare, începea să se închege pe malurile Tibrului. Și cât de reconfortant este să-ți poți împărtăși creațiile și dorurile și prin asta să aduci bucurie celorlalți și să pui în lumină imaginea țării tale și frumusețea limbii și a creativității românești. Acestea sunt fapte care se întâmplă mai rar în societatea zilelor noastre în care oamenii sunt tot mai grăbiți și nevoiți să-și restrângă pasiunile în detrimentul nesfârșitelor obligații. Astfel s-a născut Cenaclul de la Roma (CdR)
Inițial online, apoi offline, scriitorul Valeriu Barbu și ai săi, Nicu Narcis Anton, Zâna Azamfiricăi, Laurențiu Trifan, Vasilica Cojocaru, Alexandru Paraschiv, Ionel Sava, ș.a., au încropit primele ediții ale Cenaclului pe terasele unor localuri mai liniștite, ca apoi să se mute la un prestigios teatru central din Roma - „Teatro Lo Spazio” unde închiriau sala și tot așa…teatre, biserici și alte locuri, Cenaclul mergea înainte. În zilele noastre, A.D. 2023, Cenaclul de la Roma și-a găsit un nou loc temporar în Teatrul Scriitorilor și va funcționa acolo până la o nouă răscruce de destin. Cum orice început e greu, nici Cenaclul de la Roma nu a fost ocolit de încercări, atât emoționale cât și administrative. Ca peste tot unde sunt oameni laolaltă, mai apar și orgoliile, dar în final lucrurile s-au decantat și au mers mai departe. Cei care știu să lase de la ei, dar mai ales care nu uită ideea de la care au plecat, rămân alături de proiect. Un obiectiv al lui Valeriu Barbu este de a obține un spațiu propriu de la Primăria din Roma. Dar pentru asta nu s-a mulțumit doar să se plângă, eventual pe Facebook, ci a făcut demersurile necesare.
În aproape un deceniu de activitate, mulți iubitori de literatură au trecut pragul CdR, unii din postura de scriitori, alții de consumatori de creații literare. S-au publicat cărți, s-au spus și s-au scris povești de viață. Peste o sută de condeieri din România și din lume au trecut pragul Cenaclului. În maniera-i originală, Valeriu Barbu a dat nume și trăsături:
„Liliana Smerea Vacaru, sensibilă și pasionată de poezia clasică; Lidia Popa un condei bine format, autentic; Mariana Cornea, cea mai spectaculoasă evoluție, devenind și o prozatoare de forță; Alina Monica Țurlea, profund sensibilă și harnică, a împlinit un master la Sorbona și un doctorat în limbi străine la Roma; Roxana Lazăr, numită aici „Mircea Eliade cu fustă”, este prozatoarea despre care se va vorbi curând la înălțimile literaturii; Daniela Mihăeș, exprimă cu franchețe condiția femeii emigrate; Elena Lucia Spatariu, poeta care străbate 400 de km doar pentru a veni la cenaclu; Camelia Morda Baciu, spiritul moților la Roma, scrie cu tâlc și folos, întoarsă în România; Mirela Leahu Varga, introvertită dar foarte atrasă de spiritual și de natură; Alexandru Paraschiv, un „Păstorel cu chip de Alecsandri”, un rafinat și ironic condeier al moravurilor, întors astăzi definitiv în vatra natală; Tatiana Ciobanu, doctor lingvist basarabean, o unionistă înflăcărată; Lăcrămioara Maricica Niță, poet și pictor, se remarcă pregnant prin promovarea unei mișcări comunitare necesare: ”Te provoc la o carte!”; apoi, Adrian Niță, Elena Agapi, Stănica Vînătoru, Mariana Bogdan, Elena Lisa, Dorina Căplescu, Elena Dabija, Lucica Irimie, Liuba Croitoru, Steluța Floriștean, Elena Puiu, Valentina Candu, Victoria Vremeș, Emilia Grămătic, soții Taranciuc, Cătălin Max, Dana Mihu, Laura Barbu, Norica Isac, Alexandru Popescu, Raluca Mihaela, Daria Rășcan, familia Ludu-șan, Valentina Mocanu, scenarist cinema; Vasile Juverdeanu, un nou Creangă al nostru!; Mariana Stanciu, cititoare pasionată; Mihaela Iacob, excelență în haiku; Sorin Dananae, poet complet; Ina Ciobanu, Constantin Șorici, Mihaela Mitruț, Dan Chebac, Evandro Rossetti, Vasile David, George Lupașcu, ș.a.
Iar Giuseppe Tacconelli, Armando Santarelli, Roberto Alessan-drini, Prof. Antonio Natale Rossi, Giorgio Modesti, Paola Ercoli, Cinzia Baldazzi, Annamaria Ferramosca, Irma Baci, Dalila Nobili, Marco Onofrio, Federico Angelo Di Paolo, sunt doar câteva dintre personalitățile literare italiene, sau pur și simplu prieteni, dragi CdR.
Lista este scurtă și nedreaptă, merită amintiți cei care nu scriu dar sunt asidui cititori, vin la cenaclu doar pentru a sta printre scriitori și să asculte, să-și ia cărți... De amintit pictori, sculptori, muzicieni, actori, ș.a. La urmă, să trecem și pe cei doi care așază scaune-le în sală: Valeriu Barbu, fondatorul cenaclului și soția lui, Maricica Goraș, fără de care ar pune nu doar scaunele invers!...”
Valeriu Barbu
Fondator Cenaclul de la Roma
Valeriu Barbu subliniază emoționat că cele mai emoționante evenimente din istoria Cenaclului de la Roma au fost, „fără dubii”, toate celebrările importante din fiecare an, Ziua Culturii, Ziua Mondială a Poeziei si Ziua Limbii Române, pe care CdR le sărbătorește pentru ca nimeni să nu uite, mai ales conaționalii care au găsit în Italia a doua lor casă, dar și italienii, prieteni și gazde bune, mulți dintre ei deveniți prieteni ai României și ai Culturii Române. „Ultima ediție din fiecare an este foarte specială, de familie!” susține emoționat Valeriu Barbu, coordonatorul Cenaclului de la Roma.
La activitățile CdR sunt invitate și autoritățile culturale interesate și membrii comunității și cei care iubesc cultura, în general, pentru că acesta este și sensul în care a fost creat, de a fuziona cu mediul în care își desfășoară activitatea și de a atrage și interesul autorităților.
Dintre autoritățile românești, Ambasada României în Italia este mereu deschisă pentru CdR, Valeriu Barbu susține că ambasadoarea Gabriela Dancău, este foarte iubită în Italia și că bune relații există și cu Anatolie Urecheanu, ambasadorul Republicii Moldova în Peninsulă.
De-a lungul timpului au vizitat CdR mulți scriitori din țară, din multitudinea lor, amfitrionul oferă și câteva exemple: „Gela Enea, Lili Crăciun, Justina Radu, Mirela Minuță, Valeria Bilț, Mirela Duma, Magda Băcescu, Mărioara Vișan, Alexandra Firiță, Claudia Minela, Raluca Neagu, Ottilia Arde-lean, Florentina Ungureanu, Ofelia Prodan, Florica Mazilu, Marile-na Cîmpeanu, Liliana Filișan, Carmen Popescu, Carmen Ion, Nicoleta Crăete, Violeta Anciu, Nicolae Băciuț, Răzvan Ducan, Nicolae Tzone, Adrian Suciu, Ciprian Chirvasiu, Marius Dumitrescu, Gheorghe Vidican, Marius Marian Șolea, Cristian Biru, Ștefan Apostol, George Asztaloș, Gabriel Nicolae Mihăilă, Radu Cristian Constantin, Petru Ioan Gârda, Ciprian Apetrei, Gelu Vlașin, Vasile Hatos, Daniel D. Marin, Claudiu Petrian, Sorin Grecu, George Vigdorovits, Vasile Dumitru, Doru Preda, Tic Petroșel, Flaviu George Predescu, de bună seamă, sunt omise aici și alte nume importante...”
Pe lângă Turnirul Literar, care a devenit un punct de atracție, s-au ținut numeroase lansări de carte, ediții speciale cu dezbateri pe temă, ediții în aer liber vizitând locuri de importanță pentru istoria și cultura italiană. Cenaclul păstrează contacte cu alte asociații culturale din România și din lume, aici s-a organizat și două mari antologii, una cu 10 poeți români 10 italieni, bilingv, alta, sub egida FUIS, 26 poeți români din Italia, în anuarul CdR vin publicați mulți dintre acești 50 amintiți. Pe grupul Facebook al CdR vin peste 3500 de români pasionați de literatură din întreaga lume.
De asemenea, Radio Vocativ a devenit un pol de legătură între românii aflați peste hotare, mai ales în Italia. Este de ajuns să tastezi pe Google: Radio Vocativ și vei avea acces la o lume, cea a românilor cu dor de casă unde fel de fel de emisiuni sunt făcute să le aducă bucurie. Poemania virtuală, de Elena Lucia Spatariu, Cărți de la prieteni, de Gabriel Gherbăluță, Iapa lu’ bunicu’, de Valeriu Barbu sau Cititor la microfon, de Claudia Minela sunt doar câteva dintre emisiuni.
Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (U.Z.P.R). și al Federazione Unitaria Italiana Scrittori (FUIS), secretar general și responsabil departament cultură la F.O.R.I, o federație civică la nivel italian național, a fondat, pe lângă CdR, și revistele Allettante în limba italiană și Vocativ Cultural în limba română, ziarele online Vocativ Plus și Il Romeno, Radio Vocativ, Editura Allettante Roma Editore și co-fondator Edi-tura Minela București, fiind editorul a peste 200 de titluri, a inițiat proiectul Endless Book, a publicat 19 cărți de poezie și proză. A realizat peste 300 de emisiuni radio.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu