Cel puţin 53 de persoane au murit într-un incendiu în Shanghai

Shanghai
Shanghai

Cel puţin 53 de persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un bloc de 28 de etaje, din centrul Shanghai, a luat foc.

Blocul-turn de locuinţe, construit în anii '90, a luat foc luni după-amiază la Jingan, unul dintre cele patru cartiere cele mai populate din Shanghai, o metropolă cu 20 de milioane de locuitori din estul Chinei.

Incendiul, care a provocat un fum dens în centrul capitalei economice chineze, s-ar fi declanşat la schelele instalate pentru lucrările de renovare a clădirii, din cauza operaţiunilor necorespunzătoare ale sudorilor fără licenţă.

Focul a fost stins abia după patru ore şi jumătate şi mobilizarea a zeci de pompieri, a circa 60 de autosopeciale şi trei elicoptere.

Poliţia a reţinut patru persoane, pe care le interoghează, după tragedia care a provocat, de asemenea, rănirea altor 70 de persoane, aflate încă în spital marţi, a anunţat agenţia China Nouă.

De asemnea, o echipă de anchetatori, plasată sub autoritatea Guvernului, a fost trimisă la faţa locului.

Rudele persoanelor dispărute continuau să aştepte şi azi veşti despre acestea.

"Aştept de ieri seară", a declarat Yang Bo, un tânăr care şi-a căutat mama la spital, fără succes. "Nu ştiu când îmi voi revedea mama", a adăugat el.

Morgile spitalelor erau pline de persoane care îşi căutau rudele, cerând o autorizaţie oficială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel