Cel mai sigur şi cel mai periculos oraş la o distanţă de doar 100 de metri

El_Paso
El_Paso

El Paso din statul Texas a fost declarat cel mai sigur oraș american în anul 2010, iar Juarez, un orășel din Mexic situat la 100 de metri sud de El Paso, are cea mai mare rată a criminalității din lume, relatează Bloomberg. Această divizare incredibilă a apărut din cauza confluenței forțelor globale, se arată într-o nouă carte a lui Michael Casey, denumită "The Unfair Trade".

Autorul vorbește în aceeași carte și despre creșterea producției manufacturiere din China și declinul acesteia înregistrat în Mexic; despre cartelurile mexicane violente care au umplut acest gol și despre politica autorităților americane în privința imigrărilor și a traficului de droguri, care au contribuit la creșterea sentimentelor negative față de Statele Unite.

”Perspectivele economice pentru proprietarii de mici afaceri din Juarez sunt sumbre. Potrivit Asociației Restaurantelor din Juarez, jumătate dintre localuri s-au închis din 2008 până în 2011, multe dintre acestea mutându-și operațiunile în El Paso”, scrie Casey în cartea sa, descriind paradoxul dintre cele două orașe.

”Ca o ironie amară, orașul învecinat din Texas se bucură de cea mai mică rată a criminalității din Statele Unite, un avantaj natural pentru marketing, folosit de restaurantele proaspăt relocate pentru a atrage rezidenții din Juarez liberi să călătorească peste graniță”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel