EXCLUSIV  Cel mai mare PERICOL pentru PENSIONARI: ACEEAȘI PENSIE, indiferent de contributivitate. Primul pas a fost făcut. Dumitru Costin, BNS, semnal de alarmă

foto pexels Vlad Chețan
foto pexels Vlad Chețan

Pensionarii, indiferent de contributivitate, ar putea lua aceeași pensie. Primul pas în acest sens a fost făcut, după cum a atenționat liderul BNS, Dumitru Costin. 

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu, realizatorul emisiunii ”Ce se întâmplă?” de la DCNewsTV, l-a întrebat, în ediția de joi, 3 februarie, pe Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS), dacă ”suntem în pericol să nu ne mai vedem pensiile plătite?”. 

Dumitru Costin a răspuns că ”Pericolul cel mai mare este ca, în anii care vin, toată lumea de pensionari a acestei țări, indiferent de perioada de contribuție, indiferent de nivelul cu care au contribuit, să primească aceeași pensie”. ”Asta este una din marile probleme ale legii în vigoare, 127, care a distrus efectiv principiul contributivității, pentru că e nefiresc. Pensia minimă a crescut accelerat în ultimii ani” a continuat liderul BNS. 

”Ce vină am eu, care am contribuit, de mă bate din urmă cel cu pensia minimă?” a fost problema ridicată de Răzvan Dumitrescu. ”1,3 milioane de pensionari au urcat accelerat anul acesta, cu toate că dacă ar fi fost să fie luat în calcul mecanismul contributiv - `Ce ați contribuit toată viața voastră la sistemul de pensii? `- probabil că ar fi fost niște pensii extrem de mici. Nu spune nimeni să-i lăsăm să moară de foame, sunt semenii noștri, dar nu pot să bag acolo, să umflu pensia minimă pentru că sunt săraci! Le dau pensia minimă contributiv- `Atât ați contribuit!` - și intervin prin metode sociale și fac niște evaluări la nivel de gospodărie.” a spus Dumitru Costin la DCNews, dând și o idee PNL-ului: ”Reprezintă o supapă pentru PNL, ca să nu renegociem (n.r. PNRR)”. 

Tendința subliniată de Dumitru Costin a început să fie pusă în aplicare prin legea 127 invocată, prin creșterea accelerată e pensiei minime. Astfel, într-o afirmație anterioară, el a punctat că ”Acest element (creșterea accelerată a pensiei minime n.r.) este unul dintre cele mai păcătoase lucruri. Acesta distruge principiul contributivității. De pildă, dacă am lucrat 35 de ani și am cotizat la sistemul public de pensii, la nivelul salariului mediu, vom ajunge să ieșim cu aceeași pensie minimă cu cel care a plătit 15 ani cu salariul minim pe economie”Vezi mai mult aici

Vezi de la 36.53: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel