Cel mai mare cataclism din 2010: Canicula din Rusia

canicula
canicula

Canicula de anul trecut din Rusia a fost clasificată drept principala catastrofă naturală înregistrată în emisfera nordică, a anunţat vineri Serviciul federal rus de hidrometeorologie şi monitorizarea mediului, Roshidromet, citat de RIA Novosti.

”Căldura anormală, care a ţinut peste 50 de zile în Rusia centrală, a provocat uriaşe incendii şi importante pagube pentru mediu, în regiunea federală de centru şi în regiunea Volga”, se precizează într-un comunicat al Roshidromet.

În clasamentul catastrofelor de anul trecut, pe locul doi figurează inundaţiile din nordul Pakistanului, care au costat viaţa a mii de oameni.

Inundaţii ucigătoare provocate de ploi diluviene au afectat de asemenea Africa de vest, Thailanda, nordul Americii de Sud şi bazinul Caraibelor, informează Agerpres

Vara lui 2010 a fost cea mai caldă din istorie din Rusia, unde în mai şi în iulie anul trecut au fost doborâte recordurile absolute de temperatură medie lunară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel