Cehia: Guvernul adoptă un proiect de amendament împotriva 'standardelor duble' la produsele alimentare

Guvernul ceh a anunţat luni că a adoptat un proiect de amendament care interzice comercializarea de produse alimentare de calitate inferioară celor vândute sub acelaşi nume în Europa de Vest, transmite AFP.

'Obiectivul nostru este să le asigurăm consumatorilor noştri un tratament fair-play, precum şi posibilitatea de a alege produsele care au aceeaşi calitate ca şi cele care sunt vândute la vest de graniţele noastre', a declarat ministrul agriculturii, Miroslav Toman. Problema, denunţată cu regularitate şi de alte ţări din Europa Centrală şi de Est, priveşte în special 'marile grupuri multinaţionale', a indicat ministrul Toman în faţa presei, fără însă a oferi exemple concrete.

El a precizat că 'nerespectarea reglementării va fi pasibilă de o amendă de până la 50 milioane de coroane', echivalentul a 1,94 milioane de euro. Textul, ce va fi supus la vot în camera legislativă inferioară, a fost adoptat de guvernul miliardarului populist Andrej Babis cu cinci zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, care în Cehia se vor desfăşura vineri şi sâmbătă. Denunţarea diferenţelor de calitate la anumite produse comercializate sub acelaşi ambalaj (aşa-numitul 'standard dublu') face parte dintre temele de campanie ale mişcării ANO a lui Babis, favorită, potrivit sondajelor, la scrutinul din această săptămână. 'Este vorba despre un subiect important nu doar pentru că se apropie alegerile europene', a subliniat şeful guvernului, care este inculpat pentru o presupusă fraudă din fonduri europene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel