Ion Benea, director al Centrului de Supraviețuire Urbană, expert în arte marţiale şi în operaţiuni antiteroriste, a avut amabilitatea de a ne aduce câteva clarificări privind potenţialele pericole pe care le putem întâlni în viaţa de zi cu zi.
Jungla urbană în care trăim este o noţiune ce unora li se pare teoretică, însă specialistul ne avertizează că nu e chiar aşa:
"Mie nu mi se poate întâmpla! Asta e mentalitatea românului! Sau... de ce tocmai mie? Şi ăsta este, cred eu, handicapul principal. În momentul în care ţi-ai părăsit locuinţa şi chiar şi în locuinţă eşti supus riscului. Este vorba despre dezvoltarea intuiţiei de a identifica riscul, de a-l descoperi. Este cel mai mare câştig care se dobândeşte prin urmarea cursurilor de supravieţuire: capacitatea de a selecţiona din mediu a factorilor de risc." este de părere Ion Benea.
Liviu Harbuz, moderatorul inerviului, l-a provocat pe Benea să vorbească despre posibilitatea înfiinţării unui centru de informare, educare şi instruire în domeniul riscurilor urbane, iar specialistul ne-a spus:
"Este o sugestie corectă, numai că majoritatea, politică şi administrativă, nu vede dincolo de interesele personale. Nu există o graniţă, nu există limite unde să te poţi opri, cum spuneam şi în urmă cu 30 de ani despre artele marţiale: sunt nesfârşite, sunt infinite şi ca diversitate, şi ca structură. Acelaşi lucru pot să-l spun şi despre supravieţuire. Spun urbană pentru că atât în America de Nord, Statele Unite-Canada unde există o cultură a supravieţuirii, dar şi în Europa, ocupă peste 85% supravieţuirea extraurbană. Dacă, dominant, se tem de zombi, invazia rusă, mai ştiu eu ce alte motivaţii, este neglijată exact această nişă care, spun eu, se limitează la sub 15%: riscurile cotidiene, riscurile în mediul urban. Şi nu sunt de neglijat, pentru că asta o dovedesc statisticile. Şi începem de la agresivitatea indivizilor, deci agresivitatea umană, indiferent cum se manifestă ea." a mai spus Benea.
Întregul material cu Ion Benea, directorul al Centrului de Supraviețuire Urbană, îl puteţi vedea mai jos:
VIDEO
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu