Tami, prezentată de grădina zoologică din Ierusalim ca fiind cea mai bătrână femelă hipopotam din lume în captivitate, a murit joi, în somn, la vârsta de 59 de ani, informează France Presse.
'Am găsit-o pe Tami fără viaţă în lacul dedicat zonei africane', a anunţat pe Facebook grădina zoologică din Ierusalim, cunoscută şi sub numele 'Zoo biblic'. Ultima din specia sa la grădina zoologică din Ierusalim după decesul masculului Mati acum zece ani, 'ea a murit la o vârstă înaintată, înconjurată de multă iubire şi respect'.
Hipopotamii au o longevitate între 40 şi 50 de ani
Grădina zoologică nu a spus mai multe despre povestea lui Tami decât că ea se impusese ca figură dominantă a zonei africane a grădinii, printre girafe, zebre şi rinoceri. 'Este o zi dificilă pentru noi', a comentat Gilad Moche, angajat la zoo, pe site-ul cotidianului Israel Hayom.
'E ca şi cum ai pierde o prietenă', a spus el. Fosta decană de vârstă a hipopotamilor în captivitate, Bertha, a murit în 2017 la 65 de ani la grădina zoologică din Manila.
'Zoo biblic' din Ierusalim, fondată în 1939 şi situată în vestul oraşului, găzduieşte 250 de specii de animale, dintre care cele mai multe fac parte dintre speciile menţionate în Biblie.
Vezi și: Grindină ucigașă. Animale omorâte la Zoo Colorado - VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu