În timpul misiunii Apollo 17 din 1972 - ultima dată când oamenii au ajuns pe Lună - astronauții Harrison Schmitt și Eugene Cernan au adunat în jur de 110 kg probe de sol și rocă care au ajuns pe Pământ pentru studii suplimentare.
O jumătate de secol mai târziu, s-au găsit în interior cristale de zirconiu, un fragment de rocă magmatică cu granulație grosieră colectat de Schmitt. Această descoperire ar putea oferi oamenilor de știință o înțelegere mai profundă a lunii, de la modul în care s-a format până la vârsta astrului din prezent.
Se estimează că Luna este cu aproximativ 40 de milioane de ani mai veche decât Pământul - formată cu peste 4,46 miliarde de ani în urmă, în 110
milioane de ani după nașterea sistemului solar, au spus oamenii de știință pe baza analizelor cristalelor, potrivit Reuters.
Marea bubuială
Ipoteza principală pentru formarea lunii este aceea că în istoria timpurie relativ haotică a sistemului solar un obiect de mărimea lui Marte numită Theia s-a izbit de Pământul primordial. Această magmă explozită - rocă topită - în spațiu ar fi format un disc de resturi care a orbitat în jurul Pământului și s-a unit în ceea ce se cheamă azi Lună.
Cristalele minerale s-au putut forma după ce magma s-a răcit și solidificat. Cercetătorii au folosit o sondă atomică pentru a confirma vârsta celor mai vechi particule solide cunoscute formate după impact. Tot atunci s-au format cristalele de zirconiu, desprinse dintr-un tip de rocă numit norite colectat de Schmitt.
„Îmi place faptul că acest studiu a fost făcut pe un eșantion care a fost colectat și adus pe Pământ acum 51 de ani. În acel moment, tomografia cu sondă atomică nu a fost încă dezvoltată și oamenii de știință nu și-ar fi imaginat tipurile de analize pe care le facem astăzi”, a spus cosmochimistul Philipp Heck, director de cercetare la Field Museum din Chicago, profesor la Universitatea din Chicago și autor principal al studiului publicat în revista Geochemical.
„Interesant că cele mai vechi minerale găsite pe Lună sunt cristale de zircon. Zirconul, spre deosebire de diamant, durează pentru totdeauna”, a apreciat Bidong, cercetător planetar și coautor al studiului UCLA.
Roca a fost colectată în Valea Taurus-Littrow la marginea de sud-est a Marei lunare Serenitatis (Marea Serenității) și stocată în Johnson Space al NASA
Centru din Houston. „Zirconiul este foarte dur și supraviețuiește frecărilor de rocă în timpul intemperiilor astrale”, a spus Heck.
Un studiu condus de Zhang publicat în 2021 a folosit o tehnică numită analiză cu microsondă ionică pentru a măsura câți atomi de uraniu și plumb erau în cristale. Astfel, se poate calcula vârsta zirconiului bazat pe descompunerea uraniului radioactiv în plumb, vârstă care trebuie confirmată prin altă metoda din cauza unei posibile complicații care implică atomi de plumb. „Văd acest lucru ca un exemplu grozav a ceea ce este la scară nanometrică sau chiar și la scară atomică" a spus autorul principal al studiului Jennika Greer, cosmochimist la Universitatea din Glasgow din Scoția.
Luna, care orbitează în jurul Pământului la o distanță medie de aproximativ 239.000 mile (385.000 km), are un diametru de aproximativ 2.160 mile
(3.475 km), ceva mai mult de un sfert din diametrul planetei noastre. „Impactul gigant care a format luna a fost un cataclism atât de puternic încât a schimbat viteza de rotație a Pământului. După aceea, luna a avut un oarecare efect asupra stabilizării rotației Pământului și a încetinit viteza de rotație a Pământului", a spus Heck. "Câmpul gravitațional al Lunii ajută la modelarea ecosistemul oceanic. Luna este o inspirație pentru atâtea culturi, pentru om. Și NASA și alte agenții spațiale văd Luna ca pe o piatră de temelie pentru viitoarele explorări în spațiul” a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
