Ce spune un pilot despre greva de avertisment care a paralizat traficul aerian

Greva de avertisment a paralizat principalul aeroport românesc, Henri Coandă, din București. Controlorii de trafic aerian susțin că au ajuns în această situație, după ce negocierile la ROMATSA au eșuat. 

Un pilot a explicat, pentru DC News, de ce "se tem" controlorii de trafic aerian. 

Pe de-o parte, ei se plâng că s-au înmulțit numărul angajaților pe pile la ROMATSA. Pe de altă parte, se tem că ar putea să vină controlori de trafic militari care să-i dubleze. Militarilor le convine să vină la ROMATSA, în schimb celorlalți nu le convine. În plus, militarii nu au de ce să facă grevă. 

Grevă istorică

Angajaţii ROMATSA de la control de trafic au iniţiat, pentru prima oară în istorie, o grevă de avertisment, miercuri, 15 iulie, între orele 11:00 şi 13:00. Astfel, călătorii care şi-au achiziţionat bilete în acest interval vor întâmpina probleme, dat fiind că pe perioada protestului vor zbura doar 30% din avioanele care erau programate în ziua respectivă.

"Este prima grevă din istoria controlorilor din România. Nu o facem din motive de bani, măriri de salarii sau alte drepturi, ci pentru că tovarăşul general îndreaptă ROMATSA spre colaps", au declarat iniţiatorii.

Comisia de Negociere a anunţat că va ataca în justiţie acţiunea de grevă

Ca reacţia la anunţul sindicatului ATSR privind greva de avertisment, Comisia de Negociere a anunţat că va ataca în justiţie acţiunea de grevă şi va cere suspendarea grevei.

"Comisia de Negociere a Patronatului intenţionează să atace în justiţie acţiunea de grevă şi să ceară suspendarea acesteia motivul fiind că, prin adresa nr. 20.973 din 26.06. 2015, Comisia Patronatului şi-a arătat disponibilitatea de a renunţa în mod expres la toate propunerile avansate pe perioada negocierilor şi îşi exprimă intenţia de a accepta toate revendicările sindicale care au format obiectul deschiderii conflictului colectiv de muncă şi care au fost discutate în cadrul procedurii de conciliere, în prezenţa reprezentanţilor ITM cu precizarea că este de acord cu încheierea CCM 2015/2016 în forma propusă de sindicat, cu condiţia legală de a fi adus la zi cu realitatea existentă la data negocierii, semnării şi intrării în vigoare, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie al RA ROMATSA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel